Război în PNL. Buşoi iese la atac: Cine zice că la Bucureşti e înţelegere cu PSD e ori prost, ori rău intenţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ideea lansata «pe surse» ca eu şi PNL Bucureşti nu ne-am fi opus administraţiei PSD-Firea este o mare măgărie, care face rău PNL şi duce la pierderi de voturi pentru PNL, în Bucureşti“, susţine liderul PNL Bucureşti Cristian Buşoi. Reacţia sa vine în contextul în care mai mulţi liberali i-au reproşat lui Buşoi că nu face opoziţie la PSD în Capitală. De asemenea, Rareş Bogdan s-a plâns că nu e promovat suficient în Bucureşti.

„PNL are de trecut un examen foarte important în 26 mai şi sunt onorat să fiu pe lista PNL. Dincolo de orice discuţie despre cât de obiective au fost sau nu criteriile de stabilire a locurilor pe lista, sunt mobilizat şi îmi fac datoria în campanie, aşa cum am muncit în toate campaniile pentru PNL. Ca europarlamentar, am avut o activitate susţinută în ultimii 5 ani, mai ales în domeniul sănătăţii, cu rezultate concrete.

Ţin să lămuresc însă câteva lucruri pentru a pune punct manipulărilor: PNL Bucureşti a strâns peste 140.000 semnături, cel mai mare număr dintre toate filialele PNL (ca număr absolut, nu ca procent) şi cel mai mare număr de semnături strâns vreodată de PNL, în Bucureşti. Mulţumesc pentru aceasta tuturor bucureştenilor care au semnat lista PNL pentru Parlamentul European şi colegilor din PNL Bucureşti.

Tot în Bucureşti, PNL are o expunere foarte bună: 161 de feţe, 25 de prisme, 20 de cuburi / corturi , 37 de TV screen-uri şi 7 mesh-uri. Organizaţia Bucureşti a avut rolul de a stabili locaţiile şi de a facilita decorarea unor locaţii, dar contractarea, conţinutul şi calendarul afişajului din perioada de precampanie sunt decizii luate strict de conducerea centrală.

Scorul PNL la Bucureşti este dat de împărţirea voturilor anti-PSD între PNL şi alianţa USR-Cioloş. Pentru domnul Cioloş şi PNL Bucureşti şi eu am făcut campanie în 2016, când nu eram considerat USL-ist.

Ideea lansata "pe surse" ca eu şi PNL Bucureşti nu ne-am fi opus administraţiei PSD-Firea este o mare măgărie, care face rău PNL şi duce la pierderi de voturi pentru PNL, în Bucureşti.

M-am opus, cu argumente, administraţiei PSD-Firea imediat după alegerile locale, când nu mai avea nimeni chef de opoziţie şi bătea vântul prin birouri şi am pus în stare de funcţionare o organizaţie demobilizată după alegerile locale şi parlamentare.

Am sancţionat toate prostiile pe care le făcea dna Firea, până când m-a dat în judecată pentru defăimare, şi am susţinut, cu nenumărate argumente, suspendarea primarului PSD. Toate acestea sunt fapte, nu sunt vorbe, ca cele care se aruncă acum pe piaţă, doar ca PNL să mai piardă nişte voturi.

Ideea ca eu sau PNL Bucureşti avem o răspundere pentru acţiunile politice aiurite din 2016, şi nu numai, care au spart votul liberal în Bucureşti, este de asemenea, o minciună. Nu caut conflicte şi nu vreau să creez discuţii inutile în PNL. PNL trebuie să se concentreze pe campanie şi cu toţii trebuie să punem umărul la treabă. Sunt de 22 de ani în PNL. În tot timpul acesta, am învăţat să nu atac PNL şi să nu stârnesc scandaluri publice, care să facă rău PNL. Dar, în faţa acuzaţiilor mincinoase şi a denigrărilor nu mai tac“, susţine Cristian Buşoi. 

Prim-vicepreşedintele PNL Bucureşti, Alexandru Nazare, şi-a dat demisia din funcţia de şef al campaniei liberalilor pe Capitală, potrivit unei scrisori trimise conducerii formaţiunii. Nazare a acuzat că organizaţia e „denigrată permanent”, în timp ce surse din conducerea formaţiunii susţin că plecarea acestuia nu reprezintă o pierdere. Liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, îl susţine pe Nazare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026