Rareş Bogdan: „Eliminăm pensiile speciale în 30 de zile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rareş Bogdan

Numărul unu pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, Rareş Bogdan, susţine că liberalii vor elimina pensiile speciale în primele 30 de zile de când vor ajunge la guvernare. Mai puţin pensiile speciale ale magistraţilor şi militarilor.

„Obligatoriu pentru PNL ca în primele 30 de zile de când am ajuns la putere să eliminăm pensiile speciale. Nu poţi să ai pensie fără să ai contributivitate. 1,7 miliarde de euro ne costă pensiile speciale în fiecare an. Când are unul pensie de 300, 450 de milioane şi este angajat şi la stat, ăştia 80% se angajează în ministere, companii naţionale şi au ieşit la pensie la 45, 46 de ani şi au şi salariu din bugetul public. Asta e una din marile mize care trebuie rezolvate”, a declarat Rareş Bogdan, în cadrul unei conferinţe de presă, la Madrid, conform B1.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat duminică, la Constanţa, că s-a săturat să fie condus de repetenţi, de agramaţi, de hoţi şi ca România să fie făcută de râs în Europa de aceşti “derbedei politici”. El i-a chemat la luptă pe membrii PNL, cerându-le să lase în plan secund problemele personale şi să se implice în campania electorală pentru alegerile europarlamentare.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort