Puşcaş: Înfiinţarea unui minister al fondurilor europene pare o scuză pentru ceea ce nu s-a făcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Puşcaş

Fostul negociator-şef al României cu UE Vasile Puşcaş consideră că propunerea premierului Victor Ponta de înfiinţare a unui minister al fondurilor europene "pare a fi mai degrabă o scuză pentru ceea ce nu s-a făcut" şi o schimbare care "nu seamănă deloc" cu o soluţie.

"Este evident că aşteptăm şi este nevoie de o transformare, însă de una sistemică, şi nu doar secvenţială. Ceea ce propune premierul Victor Ponta pare a fi mai degrabă o scuză pentru ceea ce nu s-a făcut şi o schimbare care nu seamănă deloc a fi o soluţie. Or pe noi ne interesează soluţia la starea sistemică, nu doar la cifre, în care se află întreaga problematică a programelor finanţate cu fonduri europene", a spus Puşcaş.

"Chestiunea este de sistem. Faci un Minister pentru Fonduri Europene în locul Ministerul pentru Afaceri Europene. Dar ce hibă a avut acesta din urmă, de ce nu l-ai făcut aşa? Şi acum se ocupă acest minister de fondurile europene. Autoritatea Centrală pentru Instrumente Structurale este la Ministerul Afacerilor Europene, nu în altă parte. Ne aşteptăm la o soluţie adevărată", a mai adăugat acesta .

El a avertizat că există riscul ca problemele înregistrate la actualul Minister al Afacerilor Europene să se regăsească şi în cadrul viitorului minister propus de Victor Ponta.

"Dacă se constată incapacitate administrativă, dacă se constată fraude, abuzuri, birocratizare în actuala formulă, cu Ministerul Afacerilor Europene, ne putem aştepta cel puţin la aceleaşi defecţiuni, dacă nu la altele mai mari, în situaţia în care se face un Minister al Fondurilor Europene", a spus Vasile Puşcaş.

Premierul Victor Ponta a anunţat că, după alegerile parlamentare preconizate să fie câştigate de USL, va propune în noul guvern numirea unui ministru al Fondurilor Europene cu atribuţii directe în coordonarea autorităţilor de management, urmând ca din 2014 să existe o singură instituţie în domeniu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA