Primarii, ademeniţi cu promisiuni financiare în pragul Congresului PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul Cîţu şi-a adus aminte de nevoile primarilor exact în preajma Congresului PNL FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul îi anunţă pe primari că vor primi bani suplimentari pentru proiecte şi pentru salarii, neprevăzuţi în bugetul pe 2021, în preajma alegerilor interne din PNL, acolo unde premierul ţinteşte şefia partidului.

Guvernul condus de Florin Cîţu, favoritul pentru şefia PNL la Congresul de sâmbătă, le-a transmis aleşilor din toată ţara, exact în preajma alegerilor liberale, că pot veni cu solicitări pentru a cere bani pentru salarii, plata facturilor, cheltuielile cu asistenţa socială sau diferite proiecte pe care le au în derulare şi pentru care în prezent nu au fonduri. Iar pentru toate acestea s-au pus la bătaie mai multe surse de venituri, fiecare dintre acestea plecând din pixul ministrului Dezvoltării, UDMR-istul Cseke Attila.

La începutul acestei săptămâni, de la Ministerul Dezvoltării a plecat o circulară către prefecţi, necomunicată public până în momentul în care a apărut în mass-media. Concret, ministrul le-a cerut prefecţilor să discute cu primarii din judeţele lor şi să îi întrebe dacă au nevoie de bani pentru cheltuieli „curente, urgenţe (salarii, asistenţă socială, facturi pentru utilităţi, executare silită, alte tipuri de cheltuieli care nu se încadrează în prevederile art. 20 din OUG nr. 97/2021 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2021) şi pentru cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile sau programe naţionale”. Solicitările trebuie trimise de prefecţi până pe 27 septembrie, ora 12.00, adică la două zile după Congresul PNL. Sursa din care vor fi făcute plăţile sunt Fondul de Rezervă, fond majorat de la 800 de milioane la 1,89 miliarde de lei la rectificarea bugetară de la jumătatea lui septembrie. În declaraţiile date de Florin Cîţu la începutul lunii, premierul spunea că banii din Fondul de Rezervă vor fi pentru acoperirea despăgubirilor în urma inundaţilor. Până la urmă, banii vor fi pentru „urgenţele” primarilor.  

3 miliarde prin PNDL

Însă nu sunt singurii bani care ar trebui să plece spre autorităţile locale. Guvernul a alocat 3 miliarde de lei pentru plata proiectului din etapa a II-a a PNDL. Aceşti bani ar urma să plece spre primăriile care solicită decontarea cheltuielilor făcute pentru proiectele din acest program, termenul-limită pentru depunerea cererilor fiind 25 septembrie, adică ziua alegerilor din PNL. Ulterior, Ministerul Dezvoltării va analiza solicitările şi se va ocupa de plăţi. Prin urmare, sunt două promisiuni concrete făcute de Guvern aleşilor.

Liberalii nu vor să supere aleşii locali în ceea ce priveşte pensiile locale. Prin urmare, se opun eliminării acestor venituri. Marţi, la Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, PNL a votat cot la cot cu PSD şi UDMR împotriva eliminării pensiilor speciale pentru primari. Însă pentru acest tip de venituri, deşi există pe hârtie, intrarea în plată este programată să înceapă la 1 ianuarie 2022, după doi ani de amânări succesive. Surse politice din PNL au precizat pentru „Adevărul” că pensiile speciale ar urma să fie prorogate cu un an. Motivul: lipsa banilor la buget. Cu toate acestea, liberalii vor menţinerea lor pentru ca, într-un context economic favorabil şi, cel mai probabil şi electoral, să înceapă şi plata lor.

Promisiuni şi pentru filialele PNL

Potrivit informaţiilor „Adevărul”, Florin Cîţu le-a promis liderilor din teritoriu că va căuta o soluţie pentru ca o parte din banii care merg în contul partidului la nivel central, din subvenţiile primite de la stat, să fie redirecţionată în plan local. Astfel, ar fi ajutate şi structurile din teritoriu, care acum supravieţuiesc din banii strânşi din cotizaţii şi din donaţiile celor care deţin funcţii la nivel local şi central. La rectificarea bugetară din septembrie, Guvernul a suplimentat subvenţiile acordate partidelor cu 87 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că 249 de milioane vor merge către formaţiunile care au dreptul la bani de la stat.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple