Președintele Nicușor Dan consideră că problemele din justiție trebuie rezolvate din interiorul sistemului. „Am anunțat pentru luni o discuție cu magistrații”

0
Publicat:

Nicușor Dan a declarat marți, la Helsinki, că problemele din justiția românească trebuie să fie rezolvate în principal din interiorul sistemului, fără intervenții politice.

Nicușor Dan, președintele României FOTO: Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan a susținut marți, la Helsinki, în cadrul Summitului Statelor UE de pe Flancul de Est, că își menține poziția potrivit căreia principalele probleme din sistemul de justiție trebuie soluționate din interior, fără ingerințe politice.

Întrebat dacă își păstrează opinia că dificultățile semnalate în justiție trebuie rezolvate exclusiv de sistemul judiciar, Nicușor Dan a spus că a anunțat deja o întâlnire cu magistrații.

„După cum știți, am anunțat pentru luni o discuție cu magistrații, cu reprezentanții magistraților care doresc să sesizeze probleme în sistemul de justiție”, a precizat șeful statului.

Președintele a explicat că situația are mai multe componente, dar a declarat că administrarea justiției din interior rămâne cea mai importantă parte.

„Există cumva două componente, dacă nu trei. O componentă este administrarea sistemului de justiție din interiorul ei și îmi mențin opinia că este cea mai importantă”, a spus Nicușor Dan.

Acesta a făcut referire la structurile de conducere din justiție, precum Consiliul Superior al Magistraturii și conducerile instanțelor, spunând că responsabilitatea alegerii președinților revine magistraților.

„Avem niște structuri alese atât la nivel CSM, cât și la nivelul instanțelor. Este nevoie ca, în procesul de alegere, cei mai buni dintre magistrați să ajungă în structurile de conducere și să direcționeze justiția”, a explicat președintele.

Totodată, Nicușor Dan a admis că pot exista și soluții legislative, dar doar acolo unde este necesar și cu acordul sistemului. „Pe de altă parte, există o parte legislativă și niște modificări pe care, evident, în momentul în care vom avea acordul să le facem, să le facem”, a precizat el.

Mai multe pentru tine:
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"