Parlamentarii fără voce. 97 de aleși nu au mai vorbit în plen de la depunerea jurământului

0
Publicat:

Din cei 464 de aleși, 97 nu au luat cuvântul în plen nici măcar o dată în prima sesiune, ci au urcat la tribuna Parlamentului doar pentru a jura credinţă faţă de ţară şi popor, într-o şedinţa solemnă organizată la fiecare început de Legislatură. În lipsa acestui jurământ nu le-ar fi putut fi validate mandatele.

97 de aleși doar au depus jurământul FOTO Inquam Photos / George Călin

Dintre cei 329 de deputați 72 au luat cuvântul o singură dată, la depunerea jurământului, iar dintre cei 134 de senatori au fost 25. Alți 49 au mai urcat o singură dată la tribună, iar 45 au vorbit de exact 3 ori în plen, cu tot cu depunerea jurământului, ceea ce înseamnă că un total de 191 de parlamentari au luat cuvântul în plen de trei ori sau mai puțin.

Cei mai numeroși, în partidele mari

Partidele mari, în mod special, au cei mai mulți parlamentari care au luat cuvântul doar o singură dată. Este cazul PSD, unde 39  de aleși s-au rezumat la depunerea jurământului, 12 au mai luat cuvântul o singură dată, iar 19 de două ori. Între ei se numără Bogdan-Andrei Toader, secretar al grupului de la Camera Deputaților, Adriana Tușă și Victor Ponta, fiecare cu câte 5 mandate, și chiar actualul șef interimar Sorin Grindeanu, care preia acum șefia Camerei Deputaților. În conducerea Camerei, în funcția de chestor, ajunge și Mitică-Marius Mărgărit, care a luat cuvântul de doar 3 ori.

La PNL, 22 de deputați și senatori liberali au vorbit doar la depunerea jurământului, 8 au mai luat cuvântul o singură dată și 4 au urcat la tribuna Parlamentului de 3 ori în total.

Printre cei mai cunoscuți liberali care ezitǎ sǎ își transmită punctul de vedere de la tribuna parlamentului este si purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, care a vorbit în plen o singură dată, pe lângă ședința solemnă, precum și deputați sau senatori care au obținut până acum câte 5 sau 6 mandate, printre care Ioan Bălan sau Vasile Blaga. Stroe este unul dintre comunicatorii principali ai partidului, fiind din 2021 purtător de cuvânt al formațiunii, însă în toate mandatele obținute până acum, 5 la număr, a luat cuvântul în plen de mai puțin de 20 de ori. Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației, a luat cuvântul doar la depunerea jurământului.

Partidul cu  cea mai mare pondere a parlamentarilor tăcuți

La USR, 6 aleși au vorbit doar la depunerea jurământului, 3 au mai luat cuvântul o dată, iar alți patru de două ori. Între cei care au vorbit foarte puțin sunt și foști miniștri sau lideri ai formațiunii, precum Claudiu Năsui sau Stelian Ion. 

În UDMR sunt 9 aleși care au vorbit o singură data, 7 au luat cuvântul de două ori si alți 3 au luat cuvântul de 3 ori, între care și președintele Kelemen Hunor, care și în legislatura trecută a vorbit de doar 5 ori în plen. Prin urmare, dintre cei 33 de parlamentari UDMR, 19 au urcat la tribuna Parlamentului de mai puțin de 3 ori.

Suveraniștii, împrăștiați în Parlament

Între partidele suveraniste, AUR are cei mai mulți trimiși în Parlament. 9 dintre ei nu au luat cuvântul deloc, 11 au vorbit o data, in afara de depunerea jurământului, iar alți 8 de doua ori. 

POT are 5 deputați fără luări de cuvânt și 2 care au mai urcat la pupitru o singură data după depunerea jurământului. SOS România are 5 parlamentari cu 3 sau mai puține luări de cuvânt, între care unul doar a depus jurământul. Nagy Vasile, deputat care se află acum la al doilea manda,t și a mai trecut prin AUR și Forța Dreptei, a mai luat cuvântul o dată. Alți 3 deputați au urcat la tribună de trei ori în total.

Între neafiliați sunt suveraniștii care și-au părăsit partidele. Din aceștia, 7 au vorbit de 3 sau mai puține ori în plenul Parlamentului, iar în cazul minorităților se remarcă 8 aleși în aceeași situație. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică