Nicuşor Dan nu renunță la cursa pentru prezidenţiale și lansează un site de donaţii pentru campanie: „Sunt optimist că o să strâng bani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Dan, primarul Capitalei, spune că nu se retrage din cursa pentru prezidenţiale. Acesta a anunțat că o să lanseze un site de donaţii pentru această campanie şi că este „optimist că o să strângă bani”.

Nicușor Dan va lansa un site de donații pentru această campanie Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Întrebat, vineri seara, la Digi24 dacă există vreun scenariu în care s-ar retrage din cursa pentru prezidenţiale, Nicușor Dan a afirmat că „acest scenariu ar fi existat înainte de sondajul pe care l-a făcut şi înainte să-şi anunţe candidatura”.

Dacă sondajul ăla mi-ar fi spus că intenţia de vot pentru mine este de 3%, 4%, n-aş făcut acest anunţ. Sau dacă încrederea oamenilor în mine, sau notorietatea n-ar fi fost suficient de mare, n-aş făcut acest anunţ. Acum că am aceste informaţii şi că am făcut anunţul, l-am făcut în mod serios”, a precizat  Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei susține că bugetul pentru campania electorală ar trebui să fie de două sau trei milioane de euro și că urmează să lanseze un site de donații pentru a strânge suma necesară.

Campania pentru locale a fost de ordinul a 500.000 euro, din care o parte mi s-a returnat de la stat. Un buget pentru prezidențiale ar trebui să fie de 2-3 milioane euro. Foarte curând o să lansez un site de donații pentru această campanie. În campania pe locale au fost niște bani pe care i-am împrumutat și pe care statul mi i-a rambursat, au fost 100.000 de la USR și restul au fost donații de la oameni. Acum și oamenii interesați de alegerile naționale pentru președintele României sunt mai mulți decât cei care erau interesați de București și sunt optimist că o să strâng bani”, a afirmat Nicușor Dan, la Digi24.

De asemenea, primarul Capitalei a declarat vineri, despre stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, că „ar fost bine să fie mai devreme, ca să închidem povestea cu alegerile anulate”.

Cel mai important lucru este ca acea anulare a alegerilor să fie lămurită. Eu sper să existe, la un moment dat, o lămurire din partea oficialităţilor statului, a statului român, şi dacă asta înseamnă o lună în plus, nu este ceva extraordinar”, a spus primarul Capitalei, despre stabilirea primului tur al alegerilor prezidenţiale la data de 4 mai.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție