Klaus Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Microsoft, Brad Smith. Şeful statului încurajează prezenţa companiei în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Presidency

Preşedintele Klaus Iohannis a avut luni, la Glasgow, o întrevedere cu preşedintele Microsoft, Brad Smith, cu ocazia participării la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), context în care a subliniat importanţa transformării digitale a economiei în perioada post-COVID19. Şeful statului a încurajat o prezenţă cât mai activă în România a companiei Microsoft.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis a încurajat Microsoft în ceea ce priveşte angajamentul ambiţios cu privire la protejarea mediului şi climă, precizând că doreşte ca mediul de business să fie din ce în ce mai implicat în rezolvarea crizei climatice şi să îşi asume ţinte de reducere de emisii voluntare.

„În cadrul discuţiilor au fost evidenţiate proiectele importante pe care compania doreşte să le dezvolte în România, în domeniul infrastructurilor de cloud şi al dezvoltării de competenţe digitale. Cu privire la aceste proiecte, preşedintele României a apreciat că dezvoltarea de competenţe digitale este vitală, iar intensificarea utilizării serviciilor de cloud ar trebui să aibă o contribuţie semnificativă din perspectiva valorificării oportunităţilor unui viitor economic digital. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa accelerării procesului de transformare digitală a economiei în perioada post-COVID19, încurajând o prezenţă cât mai activă în România a companiei Microsoft, alături de alţi actori competitivi ai sectorului IT&C, care să dinamizeze reformele din administraţie şi economie", a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului a menţionat că sprijinul pentru digitalizarea economiilor ar trebui consolidat, în contextul Pieţei Unice Digitale, pe direcţia stimulării interesului pentru utilizarea de tehnologii noi, inovative, şi a creşterii accesului la resurse digitale.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la Summitul liderilor mondiali în cadrul Conferinţei Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), care are loc la Glasgow.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, alături de Joe Biden la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice de la Glasgow

Iohannis, întrevedere cu prinţul Charles la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei privind Schimbările Climatice

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată