Grindeanu, faţă în faţă cu primele sincope de la Transporturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindeanu FOTO gov.ro

Vicepremierul Sorin Grindenau, care deţine şi portofoliul Transporturilor, începe să dea piept nu doar cu problemele legate de mişcarea greoaie de pe unele şantiere din ţară, unde o parte a tronsoanelor de autostradă fac progrese lente, dar şi cu dificultăţi la nivel de instituţii din subordine, acest lucru fiind vizibil mai ales în ultimele zile.

Iar pe lista neagră a vicepremierului au ajuns să fie mai ales două instituţii: Metrorex şi Tarom-ul. Pentru Metrorex, instituţie problematică în aproape în toate mandatele politice, fie că au cu miniştri PSD, PNL sau USR, în primul rând exista aspectul subvenţiilor în condiţiile în care în ultimii ani au mers între 650 şi 800 de milioane de lei. Iar exact această problemă l-a nemulţumit şi pe Grindeanu, care s-a declarat împotriva finanţării unui serviciu de care se bucură doar bucureştenii. Replica a venit de la Nicuşor Dan, primarul Capitalei, care a subliniat, că Grindeanu omite faptul că taxele şi impozitele de la nivelul Bucureştiului ajungă să fie distribuite pentru acoperirea de cheltuieli în toată ţara.

De altfel, vicepremierul a şi vorbit de posibilitatea începerii negocierii de a trece Metrorex de la Ministerul Transporturilor la Primăria Generală, mai ales pentru a nu da socoteală despre modul deficitar cum funcţionează mersul trenurilor de metrou în această perioadă. Iar la Metrorex mai e o problemă. Desele greve şi conflicte cu sindicaliştii. Deşi liderii principalului sindical au acum probleme cu legea, în continuare la serviciul de transport rămâne unul din cele mai puternice sindicate, ceea ce nu e pe placul niciunei autorităţi.

Reorganizarea Tarom

O a doua problemă este reorganizarea de la Tarom, care merge lent. „Această companie a ajuns în această situaţie pentru că au fost echipe de management succesive care au dus-o în această situaţie (...) Trebuie să înţeleagă că cu toţii ne dorim să salvăm Taromul”, declara în urmă cu o săptămână Sorin Grindeanu. La compania aeriană există un plan de reorganizare prin care instituţia ar trebui să rămână cu un personal de 600-700, majoritatea personal navigant, în condiţiile în care la începutul demersului erau circa 1.500 de angajaţi.

Iar tocmai lentoarea reorganizării l-a nemulţumit pe Grindeanu, care l-a ameninţat voalat cu demiterea şi pe directorul instituţiei, Mihăiţă Ursu. Ursu a fost instalat la începutul anului la TAROM, pe filieră PNL. Directorul se bucură şi de o remuneraţie de invidiat pentru sistemul public, în condiţiile în care leafa brută este de 37.000 de lei pe lună. 

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online