Dosarul Roșia Montană, faza pe plângeri penale. Ce spune procurorul general despre sesizarea Parchetului

0
Publicat:

Opoziția se întrece în plângeri penale la adresa premierului Marcel Ciolacu, după ce România a câștigat procesul privind Roșia Montantă, în timp ce Puterea critică demersurile făcute de cei din USR sau de Dacian Cioloș.

Procurorul general, Alex Florența FOTO Inquam Photos

Primul care a anunțat că va sesiza o instituție pe tema dosarului Roșia Montană a fost Cătălin Drulă, șeful USR. Însă fața i-a fost luată de Dacian Cioloș, fost premier, care a mers mai repede la Parchetul General. Cioloș a acuzat că este demonizat de „mașinăria de comunicare a PSD-ului”, de luni de zile, pentru că „a avut curajul să depună dosarul de înregistrare a Roșiei Montane în Patrimoniul mondial UNESCO”.

Ulterior, preşedintele USR Cătălin Drulă a depus, luni, plângere penală împotriva premierul PSD Marcel Ciolacu pentru manipularea pieţei, abuz în serviciu, deturnarea de fonduri şi înşelăciune în cazul Roşia Montană. Tot luni, Drulă a trimis sesizări şi la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI), prin care cere celor două instituţii să verifice, potrivit atribuţiilor ce le revin, dacă premierul Marcel Ciolacu a încălcat legile.

Marcel Ciolacu a venit cu o replică pentru Opoziție din momentul în care România a câștigat procesul, ținta directă fiind Dacian Cioloș. „Românii nu trebuie să sufere din cauza deciziilor unor premieri care au pus interesele personale mai presus decât interesele naționale! Nu am acceptat jaful în cazul vaccinurilor anti-Covid, nu am făcut-o nici acum”, a transmis Ciolacu, mesaj cu dublă țintă, atât Cioloș, în mandatul căruia a fost înscris situ-ul Roșia Montană la UNESCO, dar și USR, unde unii miniștri au fost responsabili de achiziția de vaccinuri.

Precizările procurorului general

Întrebat de reporteri dacă știe ceva despre plângerea depusă de Dacian Cioloș, procurorul general, Alex Florența, a precizat că e înregistrată, dar nu poate da detalii.

Este înregistrată, se află pe circuitul administrativ, va ajunge conform competențelor funcționale la nivelul secției de urmărire penală, unde va fi distribuită unui procuror de caz în vederea instrumentării. Alte detalii în momentul de față nu v-aș putea da”, a declarat Florența, potrivit Antena 3 CNN.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"