Coaliția revine la discuțiile pe reforma administrativă locală. Prima ședință după săgețile din plenul Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii coaliției se reunesc miercuri, 10 septembrie, de la 18.00, într-o nouă ședință, pentru noi discuții pe reforma în administrația locală. Pe agenda coaliției este și pachetul III de măsuri fiscal-bugetare. 

FOTYO Inquam Photos / George Călin

Coaliția de guvernare se reunește în ședință miercuri, 10 septembrie, urmând să reia discuțiile pe reforma administrativ locală, după ce primele cifre au generat tensiuni între liderii de partid. 

Este prima întâlnire după săgețile aruncate de PSD și UDMR în plenul Parlamentului, la dezbaterea moțiunilor de cenzură. 

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat că poziţia PSD este aceeaşi şi nu vede să faci un scop în sine din a da oamenii afară, pentru că îi treci în şomaj şi vor însemna iarăşi cheltuieli. De parte cealaltă, premierul Ilie Bolojan vrea o reducere a posturilor cu 40%. 

Cel de-al treilea pachet pune noi probleme coaliției

Discuțiile ar urma să vizeze și măsurile incluse în pachetul III, cu privire la care liderii politici ajung în fața unor nou contradicții. PSD a anunțat un proiect de relansare economică, printre măsurile propuse fiind reincluderea unor excepții de la plata CASS. inițiativa nu este susținută însă de liberali și de premierul Ilie Bolojan. 

Subiectul naște contradicții și în PNL. Liberalul Daniel Fenechiu a anunțat că susține proiectul social-democraților, declarând că situația a fost rezultatul unei „erori” și că „PNL nu vrea să ia banii mămicilor”. Liderul a revenit ulterior asupra declarațiilor, subliniind că PNL nu va susține proiectul. 

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO