Alegeri cu scandal la PNL Sector 2. Boagiu, realeasă preşedinte de filială. Săftoiu a acuzat un „spectacol dizgraţios“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Boagiu. FOTO Arhivă Adevărul

Anca Boagiu a fost realeasă, miercuri seară, în funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Sector 2 cu 379 de voturi „pentru“ şi 16 voturi „împotrivă“, însă şedinţa a fost tensionată. Scandalul din sală a făcut-o pe Adriana Săftoiu să spună că ceea ce se întâmplă între aripa PNL şi PDL este un „spectacol dizgraţios“.

Anca Boagiu a fost aleasă în funcţia de lider al filialei PNL din Sector 2, însă după o şedinţă cu scântei. Cei doi candidaţi la şefia filialei, Anca Boagiu şi Romeo Pop, s-au certat pe aproape toată durata şedinţei şi au continuat şi după ce s-a anunţat rezultatul final. „Vă rog să mă susţineţi în a avea şi eu nişte oameni în comisia de numărare, care este o comisie destul de importantă”, a spus Pop, moment în care acesta a primit replica de la Boagiu. „Nu mă aşteptam ca între doi foşti combatanţi să apară neîncrederea, între doi membri de partid de la Sectorul 2”, a spus  senatoarea Boagiu. 

Boagiu a agitat şi mai mult şedinţa în care a venit la pupitru şi a cerut să nu se mai dea plicuri în sală. Din primele rânduri s-a auzit că acestea ar fi plicuri cu bani, însă nu s-a putut dovedi dacă există sau nu acele plicuri. 

„Ceea ce facem aici e ruşinos“

După mai multe schimburi de replici, a intervenit şi prim-vicepreşedintele PNL Bucureşti, Adriana Săftoiu, care i-a mustrat pe cei doi candidaţi.„Spectacolul pe care îl oferim este despre noi, despre PNL. Dacă cumva vă imaginaţi că acest spectacol se întoarce doar împotriva unui singur om, vă înşelaţi. În egală măsură ne plângem şi punem vina pe alţii că vorbim că această fuziune nu a avut loc. Spunem: Vai ce rea e lumea, ce rea e presa, ce răi sunt adversarii când spun că nu a avut loc această fuziune. Păi, aşa cum ne comportăm şi ce am văzut eu aici nu se numeşte fuziune. Aţi folosit toate breşele posibile şi unii şi alţii ca să ajungem la acest spectacol dizgraţios. (...) Ceea ce facem noi aici este ruşinos", a afirmat ea.

Din totalul de 398 de voturi valabil exprimate, Anca Boagiu a primit 379 de voturi „pentru“ şi 16 împotrivă, iar contracandidatul ei, actorul Romeo Pop, a primit 20 de voturi „pentru“ şi 375 de voturi „împotrivă“

Boagiu a fostc cea care a atras atenţia că procesul de fuziune nu a mers aşa cum trebuie. „Din nefericire nu aş putea spune că după fuziune la Sectorul 2 unul şi cu unul au făcut doi. (...) Suntem primii contributori la scorul consolidat pentru municipiului Bucureşti. Şi asta datorită dumneavoastră, chiar dacă unii aţi lucrat într-o echipă şi alţii în alta. Eu am fost motorul, cel care a spus că partidul trebuie să crească, fuziunile trebuie să aducă mai mulţi oameni printre noi. Când faci o fuziune trebuie să fii îngăduitor şi dumneavoastră aţi fost îngăduitori“, a mai spus Boagiu.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant