Actorul Marius Manole: „Da, mi s-a propus funcţia de ministru al Culturii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Manole Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Actorul Marius Manole a declarat pentru News.ro că i s-a propus funcţia de ministru al Culturii în viitorul cabinet Dacian Cioloş dar nu se hazardează întrucât „sunt acum discuţii şi vor fi surprize”.

„Da, mi s-a propus şi aş accepta, dar să nu ne hazardăm, sunt acum discuţii şi vor fi surprize”, a afirmat actorul Marius Manole, după ce numele său s-a aflat pe lista de nominalizări de miniştri în viitorul cabinet ce va fi propus de  Dacian Cioloş.

Actorul a comentat problemele cu care domeniul culturii s-a confruntat de-a lungul anilor, ce ar trebui făcut, subliniind că de 30 de ani niciun ministru al Culturii nu şi-a dorit "realmente" să facă ceva pentru Cultură. 

„De 30 de ani, au fost foarte puţini miniştri care realmente să şi merite să fie acolo, care să aibă şi o carieră, să şi vrea să facă ceva, au foarte puţini care au făcut lucruri, Ion Caramitru a făcut lucruri pentru patrimoniu, nu pentru breasla lui, dar în rest chiar a făcut, probabil că şi Ivaşcu a încercat să facă ceva, dar a fost împiedicat să facă, deci noi nu am avut miniştri ai Culturii care realmente să îşi dorească să schimbe ceva şi sunt multe de schimbat, începând cu accesul la cultură al oamenilor”, a mărturisit actorul. 

Un manager al Culturii în România trebuie să o facă „profitabilă şi accesibilă”, este opinia lui Manole.

„Din cultură se pot fac foarte mulţi bani. Nemaiţinând cont că un popor care are o cultură este un popor care este mult mai rodnic, mai deştept, înţelege mai bine lucrurile care se întâmplă în jurul lui şi poate că asta ar schimba multe în societate, dar din păcate în ultimii 30 de ani nu am dispus de educaţie şi de cultură, aşa că suntem exact unde nu ne-am fi dorit să fim niciodată. Dovadă stă acum campania de vaccinare, dovadă stă înţelegerea noastră asupra unui vot şi a exercitării dreptului nostru democratic, foarte multe lacune. Ministerul Culturii ar trebui să fie foarte legat de Ministerul Educaţiei şi să aibă multe planuri împreună, să construiască, şi cu Ministerul de Finanţe”, mai spune actorul.

Marius Manole e de părere că oamenii politici sun tpreocupaţi mai mult de jocurile politice decât de binele ţării.

„Nu ştiu dacă Dacian Cioloş va avea sorţi de izbândă, bănuiesc că e foarte complicat, lucrurile sunt mult mai mari decât ne imaginăm noi, cert este că în momentul ăsta nimeni nu-şi doreşte binele ţării, toată lumea se gândeşte care e jocul politic de făcut. Nimeni nu se gândeşte că ţara asta are nevoie de un guvern. Cred că ţara asta nu a dus-o niciodată mai rău, suntem într-un dezastru. Cu toate raitingurile bune pe care le avem de creştere economică, mi se pare că suntem într-un dezastru. Cred că am fi inconştienţi să mai prelungim în starea asta, dar oamenilor din Parlament şi Guvern li se pare mai important să-şi satisfacă orgoliul”, a precizat el.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani