Românii pot opta să iasă la pensie la 70 de ani. Ministrul Muncii: Măsura reprezintă un drept, nu o obligaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Gov.ro

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat, joi, că Ministerul va pune în dezbatere publică proiectul de lege pentru continuarea activităţii persoanelor care aleg să continue să lucreze până la 70 de ani, timp în care plata pensiei e suspendată, doar pentru sectorul public.

”Unul dintre obiectivele importante ale Ministerului Muncii este să creştem gradul de ocupare, în condiţiile în care multe domenii de activitate au avut de suferit pe perioada pandemiei. Ne-am propus să elaborăm o serie de măsuri active care să sprijine deopotrivă şi angajaţii şi angajatorii. Astăzi am finalizat şi vom pune în transparenţă decizională două astfel de acte normative – primul proiect fiind pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi prin care se introduce posibilitatea ca cei cu vârsta de pensie îndeplinită să poată să opteze să muncească până la 70 de ani”, a transmis Raluca Turcan.

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul a declarat: ”E o acţiune a angajatului de a munci în continuare. Aduce avantaje, pe lângă faptul că persoana rămâne activă mai există şi posibilitatea de a-şi menţine nivelul salariului avut la împlinirea vârstei de pensionare”, a spus Raluca Turcan. 

De asemenea, proiectul de lege arată că orice angajat în această situaţie, dacă vrea să revină asupra deciziei şi doreşte să se întoarcă la pensie, o poate face oricând.

În plus, a spus Turcan, persoanele aflate în această situaţie pot solicita recalcularea pensiei, avantajul fiind majorarea pensiei proporţional cu perioada lucrată.

Prevederile se aplică persoanelor din sistemul public şi privat. În sectorul public nu e necesar acordul angajatorului, în sectorul privat este nevoie de acordul angajatorului.

Totodată, ministrul Muncii a anunţat că joi va fi pus în transparenţă decizională şi proiectul privind ordonanţa de urgenţă prin care va creşte stimulentul de reinserţie pentru părinţii care se întorc la muncă mai repede de 6 luni de la 650 lei la 1.500 lei.

”Vom pune în transparenţă decizională şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care modificăm carul legal pentru concediul şi indemnizaţia lunară de creştere a copiilor, în sensul în care creştem stimulul de reinserţie pentru că părintele care se întoarce la muncă înainte de 6 luni, acesta fiind în concediu de creştere a copilului. Stimulentul de reinserţie va ajunge la 1.500 de lei, faţă de 650 de lei cât era acum.”, informează ministrul Muncii.

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Locul de vis în care stă Daniel Pavel în Thailanda: „Casa asta îmi amintește de…” Primele imagini cu oaza de pe plajă a prezentatorului Pro TV! Ce obiect are în dormitor?