Premierul Nastase a nominalizat investitia firmei Tracon ca etalon al programului "Romania Curata"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Asa trebuie sa arate Romania Curata!", a exclamat premierul Adrian Nastase sambata, la Sibiu, in timp ce taia panglica la inaugurarea Depozitului Ecologic pentru Deseuri Menajere si Industriale, o

"Asa trebuie sa arate Romania Curata!", a exclamat premierul Adrian Nastase sambata, la Sibiu, in timp ce taia panglica la inaugurarea Depozitului Ecologic pentru Deseuri Menajere si Industriale, o investitie de 3 milioane de dolari a firmei brailene de constructii TRACON. Premierul a subliniat faptul ca o asemenea investitie face parte din programul "Romania Curata", nominalizand-o ca pe una etalon si neascunzand faptul ca este placut surprins de initiativa unei firme romanesti de a se implica in programe ecologice de o asemenea anvergura: "Asa trebuie sa arate toate depozitele ecologice din tara. Sa vina si altii sa vada ce a facut TRACON la Sibiu si sa terminam o data cu gropile insalubre de la marginea oraselor". Initiativa Consiliului Local al comunei Cristian de a intra in asociere cu firma de constructii din Braila, prin punerea la dispozitie a suprafetei de 24 de hectare pentru amenajarea depozitului ecologic, a fost apreciata de premierul Nastase ca un act de curaj si de autonomie din partea administratiei locale: "Trebuie apreciat efortul investitional al unei firme private care, gasind intelegere din partea autoritatilor locale, a realizat aici un lucru de exceptie". Nu in acelasi mod a fost apreciata atitudinea Consiliului Local Sibiu, care nu a manifestat deschidere fata de amenajarea ecologica dotata la cele mai inalte standarde europene in domeniu, continuand sa orienteze firmele de salubritate spre aceeasi groapa de gunoi insalubra din Dealul Daii. Referindu-se la rezervele manifestate de CL si de Primaria Sibiu, Adrian Nastase a afirmat: "Nu este admisibil sa se piarda o asemenea afacere printr-o atitudine reticenta a administratiei locale si a primarului". Premierul a apreciat ca pretul de 12 dolari pe tona de deseuri depozitate aici, perceput de firma TRACON, este acceptabil, fiind impresionat de faptul ca acesta a fost calculat avand in vedere amortizarea investitiei intr-o perioada de 30 de ani. Prezentarea datelor tehnice ale Depozitului Ecologic pentru Deseuri Menajere si Industriale, facuta de Mihnea Ionita, directorul de mediu al firmei TRACON, l-a determinat pe Adrian Nastase sa ceara detalii in legatura cu procesul de "osmoza inversa" ministrului Educatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu, prezenta in delegatia care l-a insotit pe premier la Sibiu. Doamna ministru a confirmat ca: "Statia de epurare prin "osmoza inversa" reprezinta un varf de lance al tehnologiei in materie de epurare a lichidelor poluate". Depozitul ecologic, construit la cele mai ridicate standarde europene, este proiectat sa aiba in final opt celule cu capacitatea totala de aproximativ 2 milioane tone de deseuri. in prezent este finalizata prima celula, intinsa pe 2,5 ha, care poate cuprinde 300.000 tone de deseuri. Celulele de depozitare au etansarea asigurata cu folie de polietilena de inalta densitate, de 2 mm grosime, termosudata pe toate laturile. La DEDMI Sibiu, apele uzate sunt recirculate si ulterior pompate spre Statia de epurare. Aici, apele reziduale perfect filtrate mecanic sunt trecute prin 14 filtre special prevazute cu membrane semipermeabile. Prin aceste membrane, la presiunea de 60 de bari, potrivit procesului "osmozei inverse" trec numai moleculele de apa. Realizarea rampei ecologice de la Cristian, inaugurata sambata, 24 mai a.c., de primul-ministru Adrian Nastase, un exemplu de amenajare a spatiului in scopul dezvoltarii durabile a zonei, previne si raspandirea unor eventuale epidemii care pot fi generate de depozitarea la intamplare a gunoaielor. Odata cu amenajarea depozitului ecologic al firmei TRACON, insalubra groapa de gunoi din Dealul Daii nu isi mai justifica utilitatea, asa cum a observat si premierul Nastase, indiferent de interesele economice ale unor persoane din administratia locala.