IT-iştii nu mai au cele mai mari salarii. Care este industria cu salarii medii nete de peste 10.000 lei şi cât câştigă angajaţii din petrol, gaze şi energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariile furnizorilor de energie au crescut cu 27% în decembrie, iar ale petroliştilor cu 42% faţă de noiembrie, arată datele publicate vineri de INS.

Astfel, cele mai mari salarii sunt cele din domeniul extracţiei petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 9.388 lei net, o creştere de 42,9% faţă de luna noiembrie.

Şi salariile domeniul producţiei şi furnizării de energie electrică au crescut considerabil, cu 27% în luna decembrie faţă de precedenta, salariul mediu net fiind de 6.290 lei.

Salariile din domeniul intermedierilor financiare şi asigurărilor au crescut şi ele cu peste 25% în decembrie, până la un nivel mediu net de 7.237 lei, cele mai mari salarii fiind însă înregistrate în domeniul fabricării produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – 10.534 lei net.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 6.327 lei, în luna decembrie, cu 383 lei (+6,4%) mai mare decât în luna noiembrie, iar câştigul salarial mediu nominal net s-a situat la 3.879 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 234 lei (+6,4%), a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (10.534 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.922 lei).

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,2%. Indicele câştigului salarial real a fost 99,1% pentru luna decembrie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 105,6% pentru luna decembrie 2021 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 240%, cu 12,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2021.

    

În luna decembrie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului,cu 48,3%, în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 42,9%, şi în extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, între 27% şi 32,5%.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie 2021 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii economice, de şomajul tehnic sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente (-8%), respectiv în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor) (-0,1%) .

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,6%). Câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-1% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,1%).

cs12r21 by Web Adevarul on Scribd

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție