Isărescu spune că orice bancher central se uită permanent şi la cursul de schimb, chiar dacă niciunul nu recunoaşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernatorul BNR susţine că politica fiscală nu a avut prea multe opţiuni pentru evitarea recesiunii, fiind prezoniera propriei greşeli, aceea de a fi prociclică şi în perioada de boom economic de dinainte de 2009 FOTO Reuters

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţioanale a României (BNR), a declarat astăzi că ţintirea inflaţiei, principalul obiectiv al băncii centrale, a fost introdus în România într-o manieră flexibilă, dar că orice bancă centrală se uită permanent şi la cursul de schimb, chiar dacă niciun bancher central nu recunoaşte acest lucru.

El a rememorat protestul exportatorilor care strigau în faţa Băncii Naţionale "Isărescu nu uita, banca nu este a ta!" arătând că oricât de tentantă părea pentru public aprecierea monedei naţionale, banca centrală a înţeles din timp riscul unei aprecieri excesive. 

Guvernatorul a aminit că liberalizarea contului de capital a fost o obligaţie pentru intrarea în Uniunea Europeană în 2007, aderare care a prins România nepregătită, "cu o inflaţie relativ ridicată şi o populaţie puţin educată din punct de vedere financiar".

Revenind în prezent, guvernatorul a punctat faptul că politica fiscală nu susţine revenirea economiei, dar nici politica monetară nu poate contribui mai mult la relansarea economică, din cauza persistenţei presiunilor inflaţioniste provenite din şocuri pe ofertă, în ciuda faptului că România este încă în recesiune.

"Suntem încă în recesiune, sau ieşim din ea, dar avem încă anticipaţii inflaţioniste (...) Nu credem că dacă am avea o politică monetară mai laxă ar ieşi altceva (...) Reducerea deficitului bugetar de la 9% din PIB la 3% din PIB a reprezentat un efort mare, sunt 6 puncte procentuale din PIB. N-a putut stimulentul monetar să compenseze politica fiscală (...) Am bănuiala că politica fiscală este încă relativ prociclică", a afirmat Isărescu.

Guvernatorul BNR a completat că politica fiscală nu avea prea multe opţiuni, fiind prezoniera propriei greşeli, aceea de a fi prociclică şi în perioada de boom economic de dinainte de 2009.

În ceea ce priveşte politica monetară, Isărescu a arătat că o primă limitare, mai ales în statele emergente, provine din şocul de ofertă, iar de multe ori băncile centrale sunt în faţa unei dileme, dacă ar trebui să acomodeze sau nu aceşti factori. Oficialul BNR nu a explicat însă de ce se manifestă aceste şocuri mai puternic în România decât în alte state şi care sunt cauzele particulare.

"Politica monetară controlează cererea, legătura mistică pe care uneori nici economiştii n-o înţeleg (...) Prevenirea creşterii preţurilor din şocuri pe ofertă generază o accentuare a fluctuaţiilor la nivelul producţiei şi al şomajului", a afirmat Isărescu.

Pe lângă preţurile internaţionale la ţiţei, guvernatorul BNR a dat ca examplu şi preţurile alimentare, amintind amuzat că un jurnalist a sugerat anul trecut băncii centrale să constiuie rezerve în cartofi, în loc de rezerva de aur. Isărescu a precizat că în astfel de cazuri, dacă anticipaţiile inflaţioniste se duc şi în salarii, atunci efectul de propagare cuprinde întreaga piaţă.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"