INS: Anul trecut, crescătorii de animale au livrat mai multă carne, dar mai puţin lapte şi mai puţine ouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul agricol 2015 n-a fost bun nici pentru zootehnişti

Crescătorii de animale pentru carne din România au realizat producţii mai mari în 2015, creşteri semnificative fiind înregistrate la producţia de carne de vită şi la cea de ovine şi caprine, în timp ce producţia totală de lapte şi cea de ouă s-a redus, fermierii orientându-se spre producţia de lapte de calitate superioară, arată datele comunicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia de carne de ovine şi caprine a crescut anul trecut cu 91,5% faţă de 2014, până la 9.256 de tone, în timp ce producţia de carne de bovine a urcat anul trecut cu 52,3%, la 44.471 de tone.

O creştere mai modestă, de doar 1,7%, s-a înregistrat la producţia de carne de porc, până la 330.467 de tone.

Creşteri similare au fost înregistrate şi la numărul de capete sacrificate din fiecare specie, în condiţiile în care greutatea medie a variat nesemnificativ.

La bovine, greutatea medie la sacrificare a scăzut cu 3,3 kilograme, până la 430,3 kg, în timp ce la porcine şi la ovine-caprine greutatea medie la sacrificare a urcat uşor, până la 106,1 kg, respectiv 28,3 kg.

Mai multe păsări sacrificate, mai puţine ouă recoltate

„Numărul de păsări sacrificate în abatoare a crescut faţă de anul 2014 cu 7,5%, iar producţia de carne de pasăre a crescut cu 8,3%“, a precizat INS.

Crescătorii de păsări au produs anul trecut 374.791 tone de carne de pasăre, din care 355.733 tone de carne de pui şi 7.000 tone de carne de găină. Cantitatea de carne de găină a crescut de 4,6 ori faţă de 2014.

Producţia de ouă a scăzut uşor anul trecut faţă de 2014, cu 81 de milioane de bucăţi până la 6,555 miliarde de bucăţi.

Potrivit INS, producţia de lână a României a crescut cu 2,4% anul trecut, la 22.343 de tone

Lapte: producţia locală a scăzut, importurile au crescut

În privinţa producţiei de lapte de vacă, aceasta a scăzut anul trecut.

„Producţia totală de lapte de vacă (inclusiv pentru consumul viţeilor) în anul 2015 a fost de 42,4 milioane de hectolitri, cu 1,3 milioane de hectolitri (-3%) sub nivelul anului precedent“,  a menţionat raportul INS.

Cantitatea de lapte de vacă achiziţionată de unităţile procesatoare de la crescători a scăzut anul trecut cu 77.356 de tone, sau 7,8%, până la 919.297 de tone, în timp ce importurile au avansat cu 30%.

În schimb, a crescut puternic producţia de lapte considerat de calitate superioară:
- producţia de lapte de bivoliţă a urcat cu 1,2% în 2015, la 1.417 tone
- producţia de lapte de capră a avansat cu 12,2%, la 16.829 de tone.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!