Europa, „inundată” de combustibili verzi aduși ilegal din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accentul pus de Europa pe combustibilii verzi a ajutat la apariţia unei industrii în China care colectează, reciclează şi livrează deşeuri precum ulei de gătit uzat, însă acest aflux de biocombustibili îi ameninţă acum pe producătorii europeni şi creează temeri referitoare la exporturi frauduloase, transmite Bloomberg.

Uleiul uzat adus fraudulos din China a inundat piața europeană

Producătorii din Uniunea Europeană sunt îngrijoraţi că sunt surclasaţi de companiile din Asia care amestecă combustibili cu materii prime ieftine şi le etichetează greşit pentru a se califica pentru stimulentele prevăzute în programele de energie regenerabilă ale blocului comunitar, scrie Bloomberg, potrivit Agerpres.

Aceste îngrijorări sunt evidenţiate de explozia exporturilor de biomotorină chineză în UE. În paralel, au crescut importurile Chinei de reziduuri de palmier din Indonezia şi Malayezia, care potrivit unor surse din industrie sunt mult prea mari, generând îngrijorări că aceste importuri ar putea include şi alte ingrediente. Livrările spre UE afectează preţurile la motorina bio şi marjele operaţionale pentru producătorii locali, astfel că unii sunt forţaţi să oprească producţia.

Trimiterea de biocombustibili spre UE este o afacere atractivă în condiţiile în care carburanţii produşi din reziduuri sunt vânduţi la preţuri mai mari decât cei produşi direct din culturi agricole. Problema constă în faptul că este greu de verificat ce este amestecat în motorina bio.

În cazul "unui produs deja rafinat, care a fost transformat chimic în motorină bio, este practic imposibil să ştii care este materia prima care a fost utilizată", spune secretarul general de la Comitetul european pentru biomotorină (European Biodiesel Board), Xavier Noyon. "Ai intrări masive de produse premium care ajung pe piaţa UE la preţuri foarte mici. Probabil şi din cauză că nu sunt produşi din materia primă reală. Cel puţin noi aşa bănuim", a adăugat Xavier Noyon.

EBB reprezintă aproximativ 70% din piaţa de biomotorină iar printre membri se numără companii precum Cargill Inc., Bunge Ltd. şi Neste Oyj.

Presiunile pe partea de aprovizionare în Europa fac ca unele fabrici de biocombustibili să fi oprit parţial sau total producţia şi există chiar şi ameninţarea insolvenţelor, potrivit Asociaţiei Europene a Biocombustibililor Avansaţi şi bazat pe Deşeuri (EWABA).

"Atât jucătorii mari cât şi cei mici suferă. Pieţele au întotdeauna suişuri şi coborâşuri dar ceea ce se întâmplă acum este fără precedent", spune secretarul general de la EWABA, Angel Alvarez Alberdi.

Stimulentele globale pentru a reduce utilizarea combustibililor fosili au crescut cererea pentru biocombustibili care să fie utilizaţi de vehicule şi avioane. Asta creează oportunităţi şi provocări de-a lungul lanţului de aprovizionare şi intensifică o dezbatere cu privire la ce ar trebui să aibă prioritate: mâncarea sau combustibilii. Aceasta pentru că nu există suficientă materie primă: precum uleiuri vegetale, grăsimi animale sau reziduuri, care să accelereze producţia. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice