Domeniul în care angajații au salariu și de 10.000 de lei pe lună

0
Publicat:

Datele furnizate de una dintre cele mai cunoscute firme de recrutare arată că o anumită categorie de angajați încasează lunar salarii cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei.

Angajații din IT sunt printre cei mai bine plătiți salariați

IT-ul este de ani buni domeniul cu cele mai competitive salarii din România, în condiţiile în care media este de 6.000 de lei pe lună, în creştere cu 10% faţă de începutul acestui an.

Pragurile salariale crescute, chiar şi pentru începători, au făcut ca IT-ul să fie prima opţiune de reconversie profesională a celor care vor o schimbare de carieră.

"Candidaţii din IT sunt cunoscuţi drept privilegiaţii pieţei de recrutare - îşi găsesc foarte uşor job, sunt bine plătiţi, iar avansul tehnologic rapid le permite să aibă permanent oportunităţi de creştere. Acest avans tehnologic, cât şi numărul insuficient de specialişti în IT le creează contextul de a fi extrem de selectivi atunci când vine vorba de angajare. Cu un deficit de aproximativ 25.000 de IT-işti, companiile sunt nu doar generoase în ofertele financiare pe care le fac, dar şi foarte deschise la a primi candidaţi care au trecut printr-o reconversie profesională către acest domeniu. Deşi aceştia pornesc de la un nivel de juniorat, angajatorii sunt dispuşi să investească mai departe în specializarea lor la locul de muncă", spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

21% dintre salariați câștigă între 7.000 și 10.000 lei lunar

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, distribuţia segmentelor salariale arată o alocare marginală pentru salariile sub 2.000 de lei (4%) şi chiar a celor cuprinse între 2.000 şi 3.000 de lei (12%). Cea mai mare parte a angajaţilor din IT, respectiv 32,6%, câştigă lunar între 4.000 şi 7.000 de lei, iar 21% între 7.000 şi 10.000 de lei. Salarii de peste 10.000 de lei încasează 16,2% dintre cei care şi-au introdus datele salariale în platformă şi 14,2% iau lunar între 3.000 şi 4.000 de lei.

"Din multe puncte de vedere, IT-ul este un domeniu atipic. Spre exemplu, vedem specialişti foarte căutaţi, care ajung să ocupe poziţii cheie în companie şi încasează salarii comparabile sau chiar mai mari decât ale unui director general. Este cazul arhitecţilor IT, spre exemplu, care pot câştiga şi 40.000 de lei pe lună. Pragurile sunt ridicate chiar şi pentru juniori, astfel încât salariile de intrare sunt de aproximativ 3.500-4.000 de lei pe lună. În ceea ce priveşte media salarială pentru programatori, aceasta este de 6.000 de lei", explică Roxana Drăghici.

În acest moment, IT-ul este al şaptelea cel mai important angajator din piaţă, cu peste 4.000 de joburi scoase la bătaie numai în ultima lună. Este, totodată, şi domeniul în care angajatorii manifestă cea mai mare flexibilitate privind munca remote.

"Este un tip de flexibilitate pe care o vedem nu doar în România, ci şi în străinătate. De altfel, din ce în ce mai mulţi IT-işti români lucrează din ţară pentru angajatori de peste hotare, la fel cum şi companiile de la noi importă specialişti din alte ţări fără a le condiţiona angajarea de prezenţa fizică la birou", detaliază Drăghici.

Tot în ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate 121.000 de aplicări pentru locurile de muncă din IT, cei mai activi fiind candidaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, urmaţi de cei între 36 şi 45 de ani şi cei de peste 45 de ani. Este, de altfel, domeniul care atrage cele mai multe aplicări din partea candidaţilor cu senioritate în carieră. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți