Dan Nica spune ca 95% din obiectivele MCTI au fost realizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pana in toamna, vor fi acordate primele licente 3G

Dan Nica, ministrul demisionar de la Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor, sustine ca nu-i pare rau ca paraseste institutia pe care a coordonat-o vreme de trei ani si jumatate. "Decizia de a demisiona a fost a mea. Cand am aflat ca am fost numit in Biroul de Coordonare, imediat mi-am dat demisia", a spus Nica, care nu considera ca functia atribuita la partid este de mai mica importanta. Ministrul a facut ieri un bilant al activitatii MCTI si a aratat ca 95% din programul ministerului, stabilit in anul 2000, a fost realizat. Sistemul electronic de achizitii publice, reforma la ghiseu, deschiderea competitiei pe piata comunicatiilor, dezvoltarile spectaculoase de pe piata telefoniei mobile, sustinerea sectorului IT&C au fost prezentate ca importante realizari pe perioada mandatului. De altfel, domeniul gestionat de Nica a fost printre putinele cu adevarat apreciate in raportul de tara din 2004, al Comisiei Europene. La nerealizari, Nica a trecut faptul ca n-a reusit sa vanda prin bursa un pachet de 5% din actiunile Romtelecom. Ultimul ordin semnat de Dan Nica, care va fi inlocuit incepand de maine cu secretarul de stat Adriana Ticau, se refera la starea procedurilor de licitatie pentru atribuirea licentelor de telefonie mobila tip 3G. Se vor licita patru licente de acest tip, iar atribuirea lor va avea loc, potrivit ministrului, in toamna acestui an. Avand in vedere complexitatea tehnologiei, cea mai avansata existenta in acest moment pe plan mondial in domeniu, Caietul de sarcini prevede intre altele ca beneficiarii licentelor sa aiba o cifra de afaceri de minimum 300 de milioane de euro. De asemenea, acestia vor trebui sa plateasca Ministerului Apararii Nationale, in decurs de cinci ani, cate 35 de milioane de euro pentru eliberarea spectrului de frecvente aflat in acest moment in gestionarea MApN. Ministrul a precizat ca elaborarea Caietului de sarcini s-a facut dupa o indelungata consultare cu reprezentantii industriei de profil si a adaugat ca in opinia sa cel putin doua din cele patru licente 3G scoase la licitatie vor fi atribuite. La licitatie pot participa nu doar operatorii de telefonie mobila, ci si fonduri de investitii, banci ori alte entitati cu putere financiara deosebita. Ministrul Nica a spus ca in acest fel se vor elimina surprizele neplacute pe care le-au intampinat alte state care au organizat licitatii pentru 3G, in sensul ca au fost cazuri in care fie nu s-a prezentat nimeni la licitatie, fie companiile castigatoare s-au dovedit ulterior incapabile sa respecte conditiile din Caietul de sarcini.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!