Cum a reacţionat CFR, după acuzaţia angajatului din Deda căruia i s-au tăiat ore pentru că a reclamat condiţiile proaste
0CFR Călători a reacţionat după ce un angajat a postat pe pagina sa de Facebook faptul că i s-au tăiat ore în două rânduri după ce a reclamat condiţiile proaste în care este nevoit să se odihnească.
Fără a nega că s-au tăiat ore angajatului, CFR a anunţat urmatoarele:
„În prezent în staţia Deda, din motive independente de CFR Călători, nu există deocamdată dormitor în care personalul de deservire a trenurilor să poată efectua odihna. În acest sens activitatea este proiectată în conformitate cu prevederile instrucţionale astfel încât personalul de tren care soseşte cu garnitura în staţia Deda să continue să se afle în serviciu până la reintroducerea trenului în cursă, fiind aplicate şi respectate toate prevederile prevăzute în contractul colectiv de muncă”.
Angajatul CFR, Marius Bercheşan, a spus că orele lucrate au fost trecute ca ore de pază, care nu beneficiază de sporuri. „Eu nu am curs de paznic, nu am puşcă, nu am nimic. Cum să fac pază?”, a declarat şeful de tren.
„Bună ziua de la Deda!!! Cred că toţi cei care m-aţi susţinut şi încurajat în legătură cu postarea din staţia Deda muriţi de curiozitate să aflaţi ce s-a întâmplat în urma sesizării făcute : din nou mi-au fost tăiate orele de serviciu şi trecute la pază după cum se poate observa şi in evidenţa activităţii lunare!”, a scris sâmbătă, pe Facebook, angajatul CFR care a sesizat condiţiile în care personalul care deserveşte garniturile feroviare este nevoit să petreacă timpul în staţia Deda.
Citeşte şi: