COTAR şi firmele de taximetrie afiliate, cercetate de Consiliul Concurenţei. Chiriţoiu: Taximetriştii ar trebui să folosească şi aplicaţiile de tip Uber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anunţat că autoritatea pe care o conduce a declanşat o investigaţie asupra COTAR şi a firmelor de taximetrie care fac parte din această organizaţie, pe care le suspectează că au coordonat comportamentul concurenţial pe piaţa serviciului de transport public de călători în regiunea Bucureşti-Ilfov.

Chiriţoiu a subliniat, la solicitarea News.ro, că transportul de persoane în regim de taxi este unul dintre sectoarele în care Consiliul Concurenţei s-a implicat de-a lungul timpului, atât din punct de vedere al comportamentului jucătorilor din piaţă, cât şi al reglementărilor în domeniu.

Totodată, Autoritatea a derulat o serie de investigaţii pe această piaţă, care s-au finalizat cu sancţiuni.

”De exemplu, am amendat 8 companii active pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi şi dispecerat din Bucureşti şi judeţul Ilfov cu aproximativ 500.000 de euro pentru participarea la un cartel având ca obiect fixarea tarifului. De asemenea, alte 36 de companii de taxi din Constanţa, Timişoara, Baia Mare, Târgu-Mureş şi Râmnicu Vâlcea au fost sancţionate cu peste 400.000 de euro, pentru constituirea unor carteluri în vederea fixării tarifului. Cele mai multe dintre companiile de taximetrie sancţionate de noi erau membre în Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). Companiile au contestat, însă instanţa a menţinut decizia Autorităţii de concurenţă”, a spus Chiriţoiu, la solicitarea News.ro.

El a precizat că, şi în prezent, există în derulare o investigaţie privind o posibilă încălcare a Legii concurenţei de COTAR şi membrii acesteia.

”Şi în prezent, avem în derulare o investigaţie privind o posibilă încălcare a Legii concurenţei de COTAR şi membrii acesteia, prin coordonarea comportamentului concurenţial pe piaţa serviciului de transport public de călători în regiunea Bucureşti-Ilfov”, a spus Chiriţoiu.

El a subliniat că a propus eliminare obligaţiei de a aparţine unui dispecerat pentru taximetrişti.

”Cum mereu este loc de îmbunătăţire, cred că mai sunt câteva aspecte din legislaţia din domeniu care trebuie ajustate. Am propus eliminarea obligaţiei de a aparţine unui dispecerat, cel puţin în localităţile mici, deoarece activitatea de dispecerizare este o activitate conexă a transportului taxi şi considerăm că trebuie să fie opţiunea taximetriştilor dacă sunt arondaţi sau nu unui dispecerat”, a spus Chiriţoiu.

El a subliniat că susţine crearea unui cadru legal corespunzător noilor tehnologii.

”Din punctul nostru de vedere, trebuie să fie cât mai multă concurenţă şi de aceea susţinem crearea unui cadru legal corespunzător noilor tehnologii, dar care să asigure reglementări cu efect echivalent cu transportul de persoane în regim de taxi, în special din punct de vedere al siguranţei clienţilor, dar şi al achitării obligaţiilor fiscale către stat”, a spus Chiriţoiu.

În plus, preşedintele Consiliului Concurenţei a subliniat că trebuie găsite soluţii astfel încât cei din piaţă să funcţioneze fără să se elimine reciproc.

”Este firesc să încercăm să ne adaptăm la evoluţiile tehnologiei. Progresul tehnologic conduce la îmbunătăţirea calităţii vieţii consumatorilor, însă nu trebuie să conducă la eliminarea formelor care deja îşi desfăşoară activitatea. Trebuie să găsim soluţii astfel încât cei din piaţă să funcţioneze fără să se elimine reciproc. Am propus ca taximetriştii să utilizeze şi aplicaţiile de tip-ehailing (ex: Clever) pentru a prelua comenzile, chiar dacă taximetriştii aparţin sau nu unui dispecerat”, a spus Chiriţoiu.

În ultimele luni, mai multe asociaţii ale taximetriştilor au protestat împotriva noului cadru de reglementare din domeniul transportului de persoane în regim de taxi, în contextul în care au acuzat patformele de ridesharing precum Clever şi Uber că ar funcţiona ilegal.

Mai multe pentru tine:
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online