Cine trebuie să depună Declaraţia Unică în 2021. Astăzi este ultima zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anumite categorii de persoane fizice trebuie să depună până marţi, 25 mai, Declaraţia unică aferentă veniturilor realizate în anul 2020 şi/sau estimate pentru 2021.

Potrivit consultanţilor Deloitte, persoanele fizice care obţin venituri, de regulă, extra-salariale sunt obligate să depună anual declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente.

"Pentru veniturile realizate în anul 2020 şi/sau estimate în cursul acestui an, termenul de depunere a fost stabilit la 25 mai 2021, astfel că cei vizaţi şi-au pregătit sau ar fi trebuit să îşi pregătească până în acest moment documentaţia necesară întocmirii calculului şi completării declaraţiei unice - documentele care atestă veniturile obţinute, dovada plăţii impozitului în statul sursă (acolo unde este cazul), documentele care atestă stabilirea rezidenţei fiscale etc. Şi, pentru a evita aglomeraţia de ultim moment, contribuabilii ar fi trebuit să depună deja acest formular la autorităţile fiscale", arată Radu Derscariu, director, şi Diana Mihai, consultant senior, Global Employer Services, Deloitte România, într-un material de opinie transmis recent AGERPRES.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice, documentul se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor a anunţat, la jumătatea lunii mai, că Declaraţia unică precompletată poate fi descărcată prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV).

"Rubricile precompletate conţin veniturile realizate pentru anul 2020, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale eventual datorate pentru anul 2020, respectiv veniturile estimate pentru anul 2021. Sumele sunt completate în funcţie de datele deja declarate de contribuabil, cum ar fi existenţa unui contract de închiriere, derularea unei activităţi independente sau a unei activităţi agricole. Descărcarea şi transmiterea declaraţiei unice se pot realiza prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV - ANAF). Acei contribuabili care nu au depus încă declaraţia unică pentru anul 2020 vor primi, începând de vineri (14 mai, n.r.), declaraţia precompletată. Aceştia vor fi notificaţi despre încărcarea sa în SPV, dacă au acceptat comunicarea prin e-mail de la ANAF atunci când se primesc mesaje noi în portal", menţionează MF, într-un comunicat datat 14 mai a.c..

Conform sursei citate, documentul transmis are rol orientativ. Acesta nu garantează nici corectitudinea sumelor, nici faptul că toate veniturile sau obligaţiile fiscale care trebuie declarate se găsesc deja în forma precompletată a declaraţiei unice. Sumele realizate şi obligaţiile fiscale trebuie verificate şi completate de contribuabili în baza datelor efective, cunoscute de aceştia.

MF precizează că neprimirea declaraţiei precompletate în contul SPV nu înseamnă că nu există obligaţia depunerii declaraţiei unice de către contribuabil.

Pentru descărcarea declaraţiei unice precompletate, persoana fizică trebuie să aibă cont în portalul SPV. Tot în cadrul SPV, se pot găsi şi informaţii despre veniturile anilor anteriori, impozitate la sursă, precum cele din salarii, din dividende, din dobânzi sau altele.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”