Bulgaria va trece la euro la începutul anului 2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock

De la 1 ianuarie 2024, Bulgaria va trece la euro, a declarat vineri, răspunzând la întrebările membrilor parlamentului, Asen Vasilev, viceprim-ministru şi ministru bulgar al Finanţelor.

„În prezent, suntem pe deplin pregătiţi din punct de vedere tehnic pentru introducerea monedei euro; mai rămân doar câteva sarcini mici de finalizat, astfel încât nu există niciun dubiu că la 1 ianuarie 2024 se va face tranziţia la euro”, a anunţat Vasilev.

Anterior s-a precizat că, înainte cu cinci luni de introducerea monedei euro şi un an după acest moment, preţurile din magazine vor fi indicate în leva şi euro.

La o lună de la intrarea în zona euro, se va putea plăti atât în ​​euro, cât şi în leva.

Timp de şase luni, schimbul de leva în euro va fi gratuit. Cursul de schimb al leva, care este unul fix faţă de euro, va rămâne neschimbat: la 1,95583 leva pentru un euro.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG