Borza: Am tăiat în carne vie pe toate palierele de costuri, iar Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Borza a preluat HIdroelectrica îndatorată şi pe pierderi şi o lasă statului cu o marjă de profit operaţional de 68% FOTO Eduard Enea

Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România, cu o marjă de profit operaţional de 68%, nemaivăzută în România, după ce au fost tăiate costuri pe toate palierele, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al companiei.

„Insolvenţa Hidroelectrica a arătat că şi companiile statului pot genera încredere şi profit, dacă sunt administrate corect. Această transformare din «Cenuşăreasa sistemului energetic românesc»' în «perla coroanei» sau «regina balului» a însemnat multă muncă şi asumare din partea echipei manageriale“, a spus Borza,

într-o conferinţă de presă prilejuită de ieşirea societăţii din insolvenţă, potrivit Agerpres.ro.

„În 2012, Hidroelectrica era cea mai îndatorată companie. În tabelul creanţelor au fost recunoscute datorii de 4,3 miliarde de lei, valoare-record pentru un pasiv al unei companii. Hidroelectrica acumulase pierderi de 170 de milioane de euro în anii 2011 — 2012 şi avea un minus în trezorerie de 763 de milioane de lei. Am preluat o companie îngenuncheată, cu circa 500 de contracte împovărătoare, iar, în primele cinci luni, am denunţat sau renegociat 487 dintre contracte“, a mai continuat el.

Potrivit acestuia, în 2012, compania avea un cost de producţie de 184 de lei pe MWh.

„În 2016, predăm celor doi acţionari — Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea — această societate cu indicatori care ar face invidioasă orice companie din România. Am tăiat în carne vie pe toate palierele de costuri. Am ajuns la un EBITDA de 68% din cifra de afaceri. În 2014 — 2015, EBITDA a fost de 63% din cifra de afaceri. Nicio altă companie înregistrată la Registrul Comerţului nu a obţinut astfel de indicatori. Acest lucru înseamnă că am avut un profit din exploatare de 500 de milioane de euro din 800 de milioane de euro cifră de afaceri“, a spus Borza.

Reprezentantul Euro Insol a adăugat că, în acest moment, compania nu mai are niciun leu datorie şi a achitat toate datoriile de 4,3 miliarde de lei din surse proprii. 

Borza a adăugat că, în anii în care s-a aflat în insolvenţă, producătorul de energie a acordat dividende de 1,6 miliarde de lei.

Mai multe pentru tine:
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”