Americanul Jim Yong Kim, desemnat preşedinte al Băncii Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Mondială l-a desemnat luni pe Jim Yong Kim în funcţia de preşedinte, perpetuând tradiţia ocupării acestui post de către un cetăţean american, relatează AFP.

Statele membre l-au desemnat, fără surpriză, pe acest medic şi antropolog, în vârstă de 52 de ani, preşedinte al Universităţii Dartmouth din New Hampshire, în nord-estul Statelor Unite, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Administraţie (CA).

Pentru prima dată, candidatul Statelor Unite a avut un concurent, şi anume ministrul nigerian al Finanţelor Ngozi Okonjo-Iweala. Însă Kim părea favorit, având în vedere susţinerile obţinute în ultimele săptămâni, care i-au asigurat un avans confortabil, relatează Mediafax.

Banca Mondială nu a precizat cu adevărat cum a fost făcută această alegere.

"Membrii CA l-au ales pe Jim Yong Kim ca preşedinte, pentru un mandat de cinci ani, începând de la 1 iulie", a anunţat instituţia într-un comunicat. "Candidaţii finali au primit susţinere din partea ţărilor membre, lucru care constituie un indiciu cu privire la calibrul lor", se mai arată în comunicat.

Textul nu face nicio referire la "consensul" dintre ţările membre. De asemenea, nu era posibil să se ştie cum s-au pronunţat statele membre care nu şi-au făcut, încă, publice preferinţele, şi anume ţări ca China, Brazilia sau ţările europene.

Graţie unui aranjament tacit cu europenii, postul este monopolizat din 1946 de către americani. În schimb, europenii au monopolizat în acelaşi mod conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Okonjo-Iweala, foarte apreciată de către funcţionarii instituţiei, în cadrul căreia şi-a petrecut 25 de ani din carieră, a încercat, fără rezultat, să conteste tradiţia.
"Ştiţi, această alegere nu are la bază, cu adevărat, meritul", a declarat ea la Abuja. "Este un vot în funcţie de greutatea politică", iar, "din acest motiv, Statele Unite îl vor câştiga".

În pofida unei lungi cariere în cadrul Băncii Mondiale, probabil că paşaportul său este cel care a împiedicat-o să avanseze dincolo de postul de directoare generală, pe care l-a ocupat în perioada 2007-2011, comentează AFP.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham