Cum se apără arhiepiscopul Teodosie după ce l-a numit pe Călin Georgescu „trimisul lui Dumnezeu”. „Expresia recunoașterii firești a unor calități”

0
Publicat:

Arhiepiscopia Tomisului a venit cu explicații după ce Patriarhia Română a transmis că părintele Teodosie va fi cercetat de Sfântul Sinod în urma declarațiilor făcute pentru publicația franceză Le Figaro. Arhiepiscopul l-a numit pe Călin Georgescu „trimisul lui Dumnezeu”.

Publicația „Le Figaro” a publicat un articol  amplu, cu patru zile în urmă, după de Curtea Constituțională a decis anularea întregului proces electoral pentru alegerea președintelui României. În articol este citat arhiepiscopul Tomisului, Teodosie.

„Este mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician. (...) Desigur, cum diavolul există peste tot, există oameni care i se opun. Dar majoritatea credincioșilor mei îmi împărtășesc aprecierea. Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu”, a spus Teodosie, citat de Le Figaro. Înalta față bisericească a avut cuvinte de laudă și la adresa „țarului” Rusiei, Vladimir Putin, pe care l-a numit „un om al împăcării, precum și un constructor de biserici”.

Arhiepiscopia Tomisului a venit cu un comuunicat de presă după ce Patriarhia Română a reacționat și a anunțat că-l va cerceta pe Teodosie. În comunicat, Teodosie se apără și spuen că articolul urma să apară după alegeri,  „deci în afara campaniei electorale”, ceea ce ar fi exclus implicarea sa în campania electorală. Cât despre laudele aduse candidatului independent,Teodosie n-ar fi făcut altceva decât să-i recunoască politicianului calitățile, numindu-l „potrivit unei vorbe din popor”.

Referitor la articolul din ziarul francez Le Figaro, în care este citat IPS Arhiepiscop Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:

- Jurnaliștii respectivi au cules materialul pentru un articol care urma să apară după alegeri, deci în afara campaniei electorale;

- Aprecierile IPS Sale la adresa persoanelor despre care a fost întrebat în cadrul interviului sunt expresia recunoașterii firești a unor calități cu care cineva poate fi înzestrat (credință, respect față de valorile creștine, principialitate, pacifism etc.), putând astfel fi numit, potrivit unei vorbe din popor, „om al lui Dumnezeu””, a transmis Arhiepiscopia Tomisului. 

Arhiepiscopul Tomisului a încălcat în nenumărate rânduri interdicția Sfântului Sinod de a participa la campania electorală, acesta adresându-se direct credincioșilor, ultima dată chiar la slujba de Sfântul Nicolae, îndemnându-i,  conform publicației Dobrogea Live să „nu stingă raza de lumină care a apărut” și să nu o înlocuiască „cu raza întunericului”. 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată