Cum s-a schimbat USR sub conducerea Elenei Lasconi. Sociolog: „A fost o locomotivă pentru partid”

0
Publicat:

Scandalul din USR ar putea ajunge în instanță după ce liderii USR au hotărât să nu o mai susțină pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale, ci să îndrepte sprijinul către Nicușor Dan. Nu și banii, a fost decizia Biroului Electoral Central, hotărâre pe care partidul spune că o va contesta. Totuși, cifrele arată că Lasconi a fost o locomotivă pentru formațiune.

Lasconi a preluat conducerea partidului după alegerile din iunie FOTO Inquam Photos
Lasconi a preluat conducerea partidului după alegerile din iunie FOTO Inquam Photos

Hotărârea luată recent de USR, care a stârnit controverse în spațiul public, a venit în urma unor cereri înaintate de cinci lideri USR, potrivit informațiilor „Adevărul”, la bază fiind invocate șansele slabe ale Elenei Lasconi arătate de sondajele interne.

Formațiunea nu doar că a abandonat-o pe Elena Lasconi în plină campanie prezidențială, dar vrea și îndepărtarea de la conducerea formațiunii. Dominic Fritz, vicepreședinte USR, preia atribuții-cheie ale șefei de partid, urmând să fie și cel care ține legătura cu secretarul general al formațiunii, Ciprian Necula, împuternicit să gestioneze situația contractelor partidului. 

Cine sunt cei care au propus abandonarea candidatei

Unul dintre cei care ar fi făcut presiuni ca șefa de partid să renunțe la candidatură este Dominic Fritz, primar al municipiului Timișoara, care a reușit la alegerile locale de anul trecut să obțină un alt mandat cu un scor de 53.070 voturi (49,69%), fiind susținut de Alianta Timisoara Unita – USR, PMP, Forta Dreptei, UDMR. Contracandidatul clasat pe locul doi, Nicolae Robu a obtinut 40.264 voturi (37,70 %), având susținerea Alianței PSD-PNL. De altfel, Dominic Fritz este unul dintre puținii învingători în alegerile de anul trecut. 

Alt membru care completează lista opozanților lui Lasconi din USR este Allen Coliban, vicepreședinte al formațiunii politice și fost primar al Municipiului Brașov, care a pierdut ultimele alegeri locale cu un scor de 43,72%. Astfel, în fruntea primăriei s-a întors fostul edil PSD George Scripcaru (47,87%), aflat la al cincilea mandat, cu susținerea alianței PSD-PNL.  

Ionuț Mosteanu, purtător de cuvânt al USR și lider al deputaților formațiunii, este un alt contestatar al lui Lasconi. Anul trecut a candidat la Primăria Muncipiului Pitești în alegerilor locale și s-a clasat pe locul trei, cu un scor de 18,32%. Primăria a fost câștigată de candidatul PSD, Cristian Gentea (39,24%), iar pe locul doi s-a clasat liberalul Mihai Coteț (30,68%).

Un alt pucist în USR este Stelian Ion, deputat și fost ministru al Justiției. A candidat anul trecut la Constanța la alegerile locale din 9 iunie, obținând 20,85 din voturi, la distanță de aproape 9 procente de primarul reales Vergil Chițac (29,37%).

Poziții publice împotriva candidatei USR

Allen Coliban este și cel care a transmis public, pe pagina sa de Facebok, că Elena Lasconi trebuie să se retragă, chiar în ziua depunerii candidaturii. „Este o prăbușire spectaculoasă a ei în sondaje și în preferințele electoratului. În doar 3 luni de zile, Elena a ajuns de la 19% la sub 10%. Într-adevăr, există voci care spun că sondajele nu mai prezintă încredere („ce, l-au prezis pe Georgescu?”). Nu, nu l-au prezis, dar una e să nu prindă trendul de creștere al unui candidat nou, necunoscut, și alta e să speri că poate apărea, brusc, un fenomen similar, în cazul unui candidat cu notorietate de 99%”, a transmis atunci Coliban. În județ, președintele USR Brașov, Irineu Darău, a renunțat la poziția de coordonator de campaniei.

Un alt membru care i s-a opus în ultimele luni șefei de partid este Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 și șefa USR Sector 1, care a pierdut mandatul cu un scor de 35,92%, la 500 de voturi distanță de candidatul PNL George Tuță (36,61%).

În cazul său, Elena Lasconi a anunţat în februarie că va solicita colegilor excluderea din partid, acuzând-o atunci că încearcă să îi „saboteze campania electorală”. Armand a transmis pe Facebook că părerile preşedintelui USR în ceea ce priveşte candidatura lui Nicuşor Dan la funcţia de preşedinte nu reprezintă poziţia oficială a partidului, în contextul  unor critici aduse Lasconi edilului capitalei.

Ultimele scoruri din USR

Printre cei care i-ar fi cerut șefei USR retragerea se numără și Dan Barna, fost președinte USR și actual europarlamentar, dupǎ ce, la alegerile europarlamentare, în alianța ADU (USR, PMP, Forța Dreptei), scorul atins a fost de 8,53%, partidul reușind să își ducă doi oameni în Parlamentul European după ce a negociat plasarea a doi candidați USR pe primele două locuri, Dan Barna și Vlad Voiculescu. Al treilea mandat a mers la PMP, către Eugen Tomac. Cifrele din sondajele publicate la acel moment plasau ADU deasupra AUR, la peste 14% și cu o distanța de aproximativ 3 procente. 

În alegerile locale, USR a reușit să obțină 518 mandate de primar, sub PSD, PNL sau chiar și AUR, care a obținut aproape 2000 de mandate. Cele mai multe, 2900 mandate, au mers la PSD. 

Astfel, primele două rânduri de alegeri din 2024 au adus schimbări majore în USR la acel moment. După demisia lui Cătălin Drulă din funcția de președinte al USR, Lasconi a fost aleasă președinte al partidului cu un scor de 68,14%.

Ulterior, în alegerile parlamentare de pe 1 decembrie, între cele două tururi de scrutin care urmau să stabilească viitorul șef de stat, USR, cu Elena Lasconi intrată în turul II al alegerilor prezidențiale, a obținut pentru Camera Deputaților 12,40 %, iar pentru Senat 12,26 %, un scor prezis de mai multe estimări de la acel moment. 

Inițial, Lasconi ar fi trebuit să joace un rol important și în alegerile pentru Parlamentul European. Formațiunea a decis însă să o elimine de pe primul loc din lista candidaților în contextul unui scandal de amploare izbucnit după ce a declarat că a votat „da” la referendumul pentru familie. Controversele din spațiul public s-au aprins și mai mult odată cu implicarea fiicei sale în scandal. Actuala șefă a USR a reușit însă să obțină cel de-al doilea mandat de primar cu un procent de 69,58%.

Lasconi, locomotiva de  partid

„Cu siguranță doamna Lasconi a fost o locomotivă pentru partid. Dacă ne uităm la alegerile europarlamentare, partidul, sub conducerea fostei garnituri a reușit să obțină undeva la 600.000 de voturi. Ulterior, prin preluarea conducerii de către doamna Lasconi și rezultatul foarte bun obținut de domnia sa la alegerile prezidențiale, peste 1.7 milioane de voturi, a reușit să ducă partidul, două săptămâna mai târziu, la alegerile parlamentare, la un scor de peste 1.200.000 de voturi. Deci e clar că doamna Lasconi a fost o locomotivă, a reușit să convingă o mare parte a electoratului că atât domnia sa, cât și partidul reprezintă altceva, reprezintă o soluție pentru România, reprezintă altceva față de fosta conducere, domnul Drulă, domnul Barna. Deci meritul este, din punctul meu de vedere, în principal al doamnei Lasconi”, a explicat sociologul Vladimir Ionaș pentru „Adevărul”.  

De altfel, Elena Lasconi e reușit să îmbine progresismul USR cu tradiționalul în campania trecută, mai arată sociologul, lucru care i-a asigurat voturi dintr-un „electorat mai conservator, un electorat care nu se îndreptase nici către Călin Georgescu, era mai degrabă undeva pierdut, nu se simțea reprezentat de nimeni”.

Elena Lasconi încă este candidatul oficial al partidului, deciziile de până acum fiind luate într-o ședință de Birou Politic Național și o ședință informală a Comitetului Politic. O decizie oficială ar urma să vină abia pe 24 aprilie.

Alegeri prezidențiale 2025

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite