Candidatul la președinție pe care Traian Băsescu îl consideră „o alternativă reală”

0
Publicat:

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a transmis pe rețelele sociale că Daniel Funeriu, candidatul independent la alegerile din mai, este „o alternativă reală”.

Traian Băsescu FOTO Mediafax
Traian Băsescu FOTO Mediafax

Într-o postare pe Facebook, Băsescu a vorbit despre candidații de la alegerile prezidențiale din mai, amintind că în cursă se află și „ambii lideri ai USL care în 2012, sub comanda Varanului, au destructurat în două zile Statul Român”.

Vor reuşi acum? Nici unul din candidaţii la funcţia de Preşedinte al României, care s-au calificat în turul doi la alegerile din Noiembrie 2024, nu mai candidează sau nu mai este susţinut să candideze la alegerile din Mai 2025. Interesant.

În schimb, candidează ambii lideri ai USL care în 2012, sub comanda Varanului, au destructurat în două zile Statul Român, mânaţi de varanescianul îndemn <<nu avem toată puterea până nu avem justiţia.>> Oare vor reuşi acum?”, se arată în postarea lui Băsescu.

FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Acesta a primit un comentariu la postare, din partea unei internaute, care afirma că are convingerea că tot mai mulţi îl vor lua în considerare ca opţiune de vot pe Daniel Funeriu.

Traian Băsescu a răspuns: „Este o alternativă reală”.  

Partidul Mișcarea Populară (PMP) a decis, în cadrul unui Congres extraordinar, să susțină oficial candidatura primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, la alegerile prezidențiale.

Cine este Daniel Funeriu

Daniel Funeriu a decis să candideze independent, după ce numele său a fost vehiculat inițial pe lista coaliției de guvernare pentru scrutinul din 4 mai.

În perioada 2012 – 2014 a fost consilier cu rang de ministru al Președintelui României. Înainte de a se alătura echipei Înalților Consilieri ai UE în Republica Moldova a activat și în calitate de cercetător în cadrul Institutului Charles Sadron din Franța, arată prezentarea sa de pe pagina UE. 

În 2007 a candidat din partea PLD la alegerile europarlamentare pe poziția a patra, prima poziție neeligibilă. El a ajuns însă ulterior, în 2008, în Parlamentul European, insa nu a avut un mandat întreg. În 2009, după fuziunea PDL cu PLD, a candidat din nou, însă de data asta de pe poziția 14, astfel că nu a mai intrat intrat in PE.

La data de 23 decembrie 2009, odată cu instalarea guvernului Boc II, a fost numit ministru al Educației, funcție în care a rămas până în 2012. S-a remarcat în aceastǎ poziție prin schimbarea legilor educației, unde dintre reformele importante din învățământ.

Alegeri prezidențiale 2025

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite