Samsung Galaxy S5: ce va avea şi ce nu următorul smartphone al sud-coreenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaxy S5 va prelua funcţii de la Note 3. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul
Galaxy S5 va prelua funcţii de la Note 3. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Samsung Galaxy S5 va fi lansat în această primăvară, zvonurile au început deja să apară, dar nu ar trebui să te laşi luat de val. Acest smartphone nu va fi cu mult mai avansat decât o permite piaţa din 2014, nu va fi OZN, şi s-ar putea ca de la Galaxy S4 Samsung să fi învăţat ceva important.

La CES 2014, Samsung n-a venit cu nimic impresionant, dincolo de un televizor care se poate curba când vrei tu şi două tablete cu ecrane de peste 10 inci. Cu siguranţă Galaxy S5 nu va fi prezentat nici în Barcelona, la Mobile Word Congress, ci sud-coreenii îi vor dedica un eveniment special. La ce să ne aşteptăm însă de la acest model? Va fi o schimbare radicală sau un S4plus?

Lee Young Hee, vicepreşedintele Samsung, a spus că mulţi utilizatori n-au sesizat o diferenţă prea mare între Galaxy S4 şi Galaxy S3. Astfel, dacă vor vrea să se remarce cu Galaxy S5, ar trebui să aibă ceva mai interesant care poate fi scos în faţă mai uşor. Desigur, el n-a oferit prea multe detalii, dar la cum se prezintă liniile companiei până acum pot fi intuite câteva noutăţi, dar şi câteva lucruri care încă nu se vor schimba.

Ce va avea Galaxy S5

Samsung va alege, cel mai probabil, o carcasă din plastic, poate mai bine finisată, cu mai mult stil, aşa cum s-a întâmplat cu Cu NotePro şi TabPro s-a văzut direcţia: Magazine UI pentru viitoarele produse Samsung, o eliminare a lucrurilor inutile şi o axare pe eficienţă cu elemente mari pe care este afişată informaţia.

Apoi, Samsung Galaxy S5 va fi lansat în martie sau aprilie. Cea mai profitabilă perioadă este cea a sărbătorilor de iarnă, dar ar risca prea mult dacă ar lansa în toamnă, odată cu Apple. Primăvara e a Samsung. Că tot am pomenit de Apple, Galaxy S5 va trece la procesor pe 64 de biţi, concurând astfel cu iPhone 5s. Samsung are deja cipul, mai are nevoie doar de produsul final.

Memoria RAM va rămâne la 3GB. Sud-coreenii experimenteză deja cu 4GB per cip, dar, deocamdată, e prea mult. Desigur, o cantitate atât de mare arată foarte bine pentru marketing, dar nu-i şi utilizată la maximum de telefon sau aplicaţii. În final, ecranul va fi un full HD de 5 inci sau puţin mai mare, rezoluţia aceasta fiind suficientă la acest moment.

Camera foto va fi îmbunătăţită, va filma 4K, aşa cum o face şi Note 3, dar nu va trece de 13 megapixeli. Deocamdată, sunt suficienţi pentru fotografiile realizate cu un smartphone, iar Apple a demonstrat că încă mai sunt puncte de rezolvat şi fără să te concentrezi special pe cum înghesui mai mulţi pixeli pe acelaşi senzor mic. Noua miză este fotografia bună în condiţii de luminozitate scăzută.

Ce nu va avea Galaxy S5

„Mulţi oameni sunt nişte fanatici ai tehnologiei de recunoaştere a irisului“, a spus Hee la CES 2014. Într-adevăr, ar fi o lovitură de marketing din partea Samsung, dar cât de util ar fi? Sud-coreenii ar putea risca numai din dorinţa de a veni cu ceva şi mai bun faţă de Apple care a introdus pe iPhone 5s un cititor de amprente, dar dacă implementarea nu e prea bună, atunci Samsung are de cules critici şi ironii, nu lauri. Nu este exclusă introducerea unui scanner pentru amprente, dar pentru a face asta trebuie să modifice Android suficient de mult ca acesta să fie util. Pe HTC One Max, spre exemplu, nu-i chiar o funcţionalitate de invidiat.

Deocamdată, tot ce se poate spune despre Galaxy S5 e că Samsung ştie deja cum va fi şi îl va însoţi cu un nou model de Galaxy Gear. Este cel mai important smartphone al primei jumătăţi a anului, urmat de un terminal de la HTC, iar modul în care Samsung îl aşază în piaţă va influenţa succesul sau semi-succesul. Spre exemplu, Galaxy S4 a venit cu tot felul de funcţionalităţi, de la derulare fără atingere la poză cu sunet şi altele similare, dar au ajuns folosite zi de zi de prea puţini utilizatori.

De aşteptat sunt ultimele una-două săptămâni înainte de lansare, atunci vor „scăpa“ cele mai multe detalii, absolut întâmplător, despre Samsung Galaxy S5.

Află mai multe despre Samsung: 

Samsung Galaxy S5 apare pe piaţă în curând şi are o tehnologie revoluţionară

CES 2014: Samsung şi-a pus tabletele pe steroizi şi a prezentat televizorul care se curbează după voia privitorului

CES 2014 - Smart Home de la Samsung îţi permite să îţi controlezi toate dispozitivele inteligente din casă

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite