Nokia trece pe verde: finlandezii pregătesc telefonul Nokia X cu Android

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nokia X e aproape aici. FOTO Adevărul (via Evleaks)
Nokia X e aproape aici. FOTO Adevărul (via Evleaks)

Nokia va lansa cât de curând un telefon cu Android. Se numeşte Nokia X şi informaţiile care s-au tot aflat despre acesta mai trebuie doar confirmate de către companie, lucru care se va întâmpla la Mobile World Congress din Barcelona.

La finalul săptămânii trecute, Nokia a început să-şi transforme paginile de pe reţele sociale, afişând culoarea verde. Informaţia de acum trei zile este completată perfect astăzi de către Evleaks care publică unul dintre afişele cu care Nokia îşi va promova noul smartphone. Android e verde, iar Nokia nu se sfieşte să arate că, mai nou, îi place foarte mult culoarea.

Tot Evleaks a publicat săptămâna trecută ceea ce pare a fi lista completă cu specificaţii pentru Nokia X, telefonul cu Android de la finlandezi. Astfel, e vorba de un procesor dual-core Snapdragon, un ecran de 4 inci la o rezoluţie de 800x480 pixeli, o memorie RAM de 512MB şi un spaţiu de stocare de 4GB. Este un telefon pentru un buget redus, un urmaş al liniei Asha. Se mai trec pe lista de dotări o baterie de 1.500 mAh, o cameră foto de 5MP şi, desigur, sistemul de operare Android.

Evleaks informează că e vorba şi de un Nokia Store, ceea ce ar însemna că producătorul se gândeşte să dezvolte mai mult această divizie de telefoane cu Android, dacă e dispusă să investească într-un magazin cu aplicaţii. Este o abordare similară cu cea a Amazon, rămâne de văzut dacă Google Play Store va fi accesibil. Cert este că telefonul va avea o interfaţă similară celei din Windows Phone 8. 

Afişul pentru Nokia X

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite