Cel mai dorit telefon al chinezilor va avea o baterie foarte bună. Acestea sunt ultimele detalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până acum, compania OnePlus a oferit diverse detalii despre OnePlus 2, de la procesor la scannerul de amprente, dar încă n-au prezentat nicio imagine cu acesta. Noile detalii însă te vor mulţumi.

Pe 27 iulie, OnePlus 2 va fi prezentat oficial. Atunci, cel mai interesant startup din China îşi va arăta noua creaţie despre care ştim câteva lucruri, dar nu şi cum arată.

După succesul destul de mare înregistrat cu primul model, mulţumită în mare parte şi strategiei de a-l vinde prin sistemul de invitaţii, aşteptările sunt mari pentru noul model.

Într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri susţinută pe Reddit, câţiva oameni din companie, printre care şi fondatorul Carl Pei, au oferit mai multe informaţii despre viitorul telefon. Astfel, au spus că au mărit capacitatea bateriei de la 3.100 mAh la 3.300 mAh, ceea ce înseamnă că şi autonomia ar trebui să fie mai bună. În plus, au comentat şi dimensiunile OnePlus 2.

Vezi tot ce ar trebui să ştii despre OnePlus 2 şi ce dotări are
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite