YouTube are un nou design, un nou logo şi noi facilităţi

YouTube are un nou design, un nou logo şi noi facilităţi

YouTube primeşte un design nou şi, pentru prima oară în ultimii 12 ani, schimbă logo-ul. Cel mai important site de conţinut video şi-a păstrat logo-ul din 2005, când a fost lansat, şi a fost păstrat de Google după ce l-a achiziţionat în 2006. Acum, pentru prima oară de la înfiinţare, YouTube îşi modifică logo-ul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Modificarea logo-ului este simplă, dar semnificativă. Bula roşie a fost mutată de pe cuvântul Tube şi a fost transformată într-un buton care reprezintă funcţia Play.

În afară de logo, site-ul care a depăşit 1,5 miliarde de utilizatori pe lună schimbă cu aceeaşi ocazie şi designul. Testat cu un  număr redus de utilizatori timp de mai multe luni, noul design reprezintă filosofia Material pe care Google a aplicat-o în decursul ultimilor ani pe majoritatea serviciilor sale.

Folosit de produse precum Android, Gmail, Google Drive sau Photos, Material Design înseamnă text mai clar şi uşor de citit şi mai mult spaţiu alb. Pentru asta, Google a renunţat la elemente de design care creau impresia de aglomeraţie, precum umbre, efecte 3D şi altele.

Dincolo de schimbările vizuale, Google a umblat şi la facilităţile YouTube. Ideea de bază, care va fi dusă la final pe o perioadă mai mare de timp, este de a crea un serviciu uniform, în care aceleaşi opţiunii să fie disponibile pe toate platformele. De exemplu, în prezent, Google nu oferă pe desktop unele din funcţiile disponibile pe telefoane şi invers.

Astfel, funcţia care permite schimbarea vitezei de redare, disponibilă de mulţi ani pe desktop, va fi în curând implementată şi în cadrul aplicaţiei mobile.

La fel, unele din funcţiile de pe mobile vor ajunge şi pe desktop. De exemplu, minimizarea player-ului video, care permite navigarea în paralel pe site, va fi disponibilă şi pe calculatoare.

În prezent, Google experimentează o nouă facilitate în cadrul aplicaţiei mobile, care, speră compania americană, va fi pe placul tinerilor şi va genera mai multe afişări. Este vorba de navigarea de la un video la altul printr-un swipe orizontal.

De exemplu, o mişcare cu degetul pe ecran de la dreapta la stânga va afişa un alt clip pe care algoritmul folosit de YouTube pentru recomandări îl consideră potrivit pentru utilizator. Un gest similar dar în direcţia inversă va realiza revenirea la clipul anterior.
citeste totul despre: