Mitul celui mai rapid internet din lume se clatină. România coboară în clasamentul conexiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii a publicat ultimul său raport privind internetul la nivel mondial. Surprinzător, România e pe locul 22 la internetul de mare viteză. Alte clasamente plasează ţara noastră în top 10.

Potrivit raportului ITU, în 2015 sunt 3,2 miliarde de utilizatori de internet în întreaga lume, iar 2 miliarde dintre aceştia sunt în ţări în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, 4 miliarde de persoane din ţările în curs de dezvoltare sunt offline. Situaţia e mai dramatică în ţările sărace. 940 de milioane trăiesc în aceste regiuni şi doar 89 de milioane au acces la internet.

Din 2000 în 2015, rata de penetrare a internetului a crescut de şapte ori, până la 43%. De asemenea, 46% din case au o conexiune de internet. În plus, 95% din oameni au o conexiune 2G, în timp ce 69% din oameni au acoperire 3G.

România este doar pe locul 22 în clasamentul conexiunilor broadband (fixe) de internet de mare viteză. Pe primele locuri sunt Coreea de Sud, Franţa, Irlanda, Danemarca şi Andorra în acest clasament, care, chiar şi empiric arată ciudat.

Conexiunile rapide se referă la cele de peste 10 Mbps.

image

Diferenţa dintre săraci şi bogaţi

Potrivit ITU, în ţările dezvoltate, 34% din case au acces la internet, în tmp ce în ţările sărace, doar 7% pot intra online. Acest lucru creşte diferenţele economice dintre ţări.

image

Africa recuperează acest raport la capitolul conexiuni mobile. Ca o zonă unde internetul a ajuns mai târziu, evident, acesta a sosit direct pe mobil. 17,4% din oameni au o conexiune mobilă în Africa.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite