Cea mai mare schimbare a Google din ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google schimbă algoritmii de căutare
Google schimbă algoritmii de căutare

Google va face una dintre cele mai mari schimbări la motorul său de căutare zilele acestea, pentru că va favoriza în căutări site-urile optimizate pentru mobil. Astfel, site-urile trebuie să aibă un design potrivit pentru ecranele mici.

De mâine, utilizatorii care vor căuta pe Google vor primi rezultate mai relevante pe motorul de căutare, cu un avantaj pentru site-urile optimizate pe mobil. Această schimbare va afecta căutările în toate limbile şi va avea un impact destul de mare asupra căutărilor.

Schimbarea a fost anunţată în februarie şi va intra în vigoare de mână. Ea va ajuta site-urile optimizate pentru mobil să aibă mai mulţi vizitatori, în dauna site-urilor mai mari sau optimizate SEO, dar care nu au versiuni de mobil reuşite.

Pentru ca site-urile să nu fie luate pe nepregătite, există un instrument online unde putem să verificăm dacă el este mobile-friendly din prisma Google şi ne este afişat şi cum e văzut de către Googlebot.

Puteţi accesa site-ul de verificare aici, pentru a vedea dacă site-ul vostru e pregătit pentru mica apocalipsă pusă la cale de Google. Aceasta nu trebuie să-i îngrijoreze pe cei cu site-uri responsive sau cei care şi-au făcut variantă dedicată de mobil.

De asemenea, căutările vor fi modificate doar în cazul în care folosim un smartphone sau o tabletă, nu şi dacă vom căuta de pe laptop. Dar panica a fost răspândită în rândul unor proprietari de site-uri, iar alţii vor să profite. Astfel, există un site numit mobilegeddon.net, unde utilizatorii primesc discount dacă  vor comanda un site de la compania care a realizat platforma. 

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite