Xbox One este dotată de Microsoft cu trei sisteme de operare - ce înseamnă această abordare a Microsoft pentru consolă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xbox One, noua consolă cu care Microsoft vrea să-şi asigure dominaţia pe piaţa jocurilor.
Xbox One, noua consolă cu care Microsoft vrea să-şi asigure dominaţia pe piaţa jocurilor.

Xbox One, noua consolă video de la Microsoft, a fost prezentată oficial şi vine cu o surpriză: are trei sisteme de operare instalate, unul dintre acestea fiind Windows. Totuşi, ce înseamnă acest trio?

Xbox One este urmaşul necesar pentru Xbox 360, o consolă lansată în 2005, şi pe lângă configuraţia mai bună, pe lângă o conexiune de tip live streaming pentru TV, consola mai vine cu ceva: cu trei sisteme de operare, iar la baza lor stă Windows, acelaşi nucleu din Windows 8 şi Windows RT sau Windows Phone 8.

image

„Sufletul noului sistem este arhitectura de care dispune Xbox One. Sunt trei sisteme de operare într-unul“, a declarat Marc Whitten, cel care răspunde de Xbox Live, pentru The Verge. Aceste trei sisteme de operare de care vorbeşte Microsoft sunt dispuse în felul următor: cel mai important este vechiul sistem din Xbox puţin lucrat pentru Xbox One şi pe acesta se aşază două medii diferite pentru jocuri şi aplicaţii.

Kernel-ul de Windows oferă acces la aplicaţii web şi la diverse alte aspecte care ţin de experienţa de utilizare, iar al treilea sistem le conectează pe celelalte două pentru o trecere rapidă între aplicaţii.

Astfel, Microsoft se asigură că noua sa consolă, Xbox One, se va descurca decent în acest mediu interconectat: nu mai există diferenţă între web, aplicaţii şi jocuri, totul trebuie să ruleze precum pe tablete şi pe telefoane. Ideea pe care Microsoft va încerca s-o aplice în următorii ani va fi să existe un mediu omogen între Xbox One şi Windows - aplicaţiile să fie portate de pe cea de-a doua platformă către Xbox One. 

Noua generaţie a consolei de jocuri Xbox a fost lansată: Xbox One se controlează cu vocea şi cu gesturile

Deocamdată, cele trei sisteme de operare rămân la nivel declarativ până când nu vor dovedi că rezistă cu adevărat în mediul real. Ceea ce e cert este că vechile jocuri, cele de pe Xbox 360, nu vor rula pe Xbox One şi este cel puţin o decizie curajoasă a Microsoft.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite