Facebook şi Oculus Rift plănuiesc să conecteze un miliard de persoane din lume printr-un joc de realitate virtuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum ceva timp, Facebook a cumpărat Oculus VR, comania care produce ochelarii de realitate virtuală Oculus Rift. Cele două companii nu au vorbit foarte mult despre planurile de viitor. Până acum.

Potrivit Tech Radar, Brendan Iribe, CEO-ul Oculus VR a arătat adevăratul potenţial al fuziunii cu Facebook. El a explicat că vrea să creeze un joc MMO (massive multiplayer online). „Acesta va fi un MMO în care vrem să băgăm un miliard de oameni în realitatea virtuală“, a declarat acesta.


Este o modalitate interesantă de a profita de baza uriaşă de utilizatori a Facebook. Totuşi, proiectul nu va deveni realitate prea curând, a recunoscut Iribe, spunând că este nevoie „de o reţea mult mai mare decât cea existentă acum“.

Cei de la Oculus VR vor încerca să îi convingă pe jucători că poartă ”conversaţii reale” cu o altă persoană. Şi, cu toate că e greu să generezi feţe umane fotorealiste în jocurile video, Iribe crede că acest lucru va fi posibil.

El a vorbit şi despre motivul pentru care a ales să vândă compania către Facebook şi nu către un gigant al gamingului, cum s-ar fi aşteptat toată lumea. Iribe a întrebat: „vrei să construieşti o platformă care are un miliard de utilizatori sau una care are 10, 20 sau 50 de milioane de utilizatori?“

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite