Tehnologizarea educaţiei româneşti: Samsung inaugurează prima Smart Classroom din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Samsung România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, a inaugurat astăzi prima Smart Classroom din Constanţa pentru elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”. Proiectul Smart Classroom e la a patra implementare, după Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

Smart Classroom este un proiect dezvoltat de Samsung în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, care le oferă elevilor de liceu soluţii complet digitale de învăţare. O sală de curs a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a fost echipată hardware şi software în acest sens. E vorba de tablete Samsung Galaxy Note 10.1, un E-Board, un proiector şi o imprimantă multifuncţională conectată prin wireless.

Elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor avea acces la conţinut digital adaptat programei şcolare prin două cursuri: „Succesul profesional“ şi „Comunicarea în mediul online“, dezvoltate în parteneriat cu Junior Achievement şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

O smart classroom e utilă, conform elevilor şi profesorilor

O analiză efectuată la finalul anului şcolar 2013 – 2014 în clasele smart deja existente a arătat că atât elevii cât şi profesorii consideră că utilizarea tehnologiei face procesul de învăţare mai uşor şi mai flexibil.

image

„În primul an al programului Smart Classroom, am încercat să înţelegem nevoile pe care le au profesorii şi elevii pentru ca acest sistem să fie mai eficient şi mai performant şi am dezvoltat, împreună cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, un curs nou - «Comunicarea în mediul online», un domeniu atât de atractiv pentru tânăra generaţie, cât şi noua platformă online smartclassroom.ro“, a declarat Sabina Ştirb, Corporate Citizenship Manager la Samsung Electronics România.

„Această platformă, dedicată profesorilor şi elevilor, facilitează urmarea şi predarea de lecţii interactive, precum şi crearea de clase virtuale. Pregătirea materialelor de curs este simplificată prin accesul la surse multiple de informaţie, profesorii economisesc timp şi efort, iar elevii sunt mai atenţi, motivaţi şi implicaţi în procesul de învăţare“, a mai spus ea.

image

Dezvoltarea abilităţilor digitale prin Smart Classroom

Împreună cu Institutul de Ştiinţe al Educaţiei, Samsung va demara luna aceasta un program complex de formare pentru dezvoltarea abilităţilor digitale dedicat profesorilor şi desfăşurat în toate centrele Smart Classroom, pentru o folosire mai eficientă a tehnologiei în cadrul orelor de curs.

Parteneriatul între Samsung Electronics România şi Ministerul Educaţiei Naţionale a fost iniţiat în luna iunie 2013 şi presupune integrarea tehnologiei de top în mai multe săli de clasă smart în liceele din ţară, pentru digitalizarea educaţiei şi oferirea de posibiltăţi noi de predare şi învăţare. Prima clasă smart din ţară a fost inaugurată în Bucureşti, la Colegiul Naţional „Nicolae Kretzulescu” în anul 2013, iar până acum, alte două clase au fost echipate cu echipament hardware, software şi conţinut digital în licee din Timişoara (la liceul pedagogic „Carmen Sylva”) şi Iaşi (la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”).

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite