De Black Friday 2014, eMAG are o nouă mare surpriză: vinde benzină şi motorină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Black Friday 2014 aduce o nouă premieră în comerţul online din România. eMAG anunţă că va vinde în premieră carburant prin site-ul său.

Surpriza eMAG de Black Friday 2014 o reprezintă reducerile de 10% exclusiv pentru clienţii magazinului la toate tipurile de carburanţi Rompetrol. Astfel, vor fi 5.000 de tichete în valoare totală de 1 milion de lei pentru alimentare cu benzină, motorină, GPL în toate staţiile Rompetrol. Tichetele cumpărate online sunt livrate acasă, iar eMAG vinde şi în acest an autoturisme în valoare totală de 10 milioane de lei, cu o reducere de până la 30% faţă de preţul de listă, se arată în comunicatul remis „Adevărul“.

În oferta de Black Friday 2014, eMAG va include 73 de autoturisme mărcile BMW, Fiat, Ford, Hyundai, Jaguar, Jeep, Land Rover, Mercedes Benz, Opel, Suzuki, în valoare totală de 10 milioane de lei şi cu o reducere de până la 30% faţă de preţul de listă. Clienţii eMAG pot cumpăra Ford Focus Trend 1.0 EcoBoost 125 cai putere la 13.999 euro, redus cu peste 5.300 de euro de la preţul de bază, Fiat 500 1.2 Pop la 8.999 euro, redus cu 30%. În zona premium, oferta va include Jeep Grand Cherokee 3.0 Mjet 250 cai putere AT9 4x4 Overland la 45.755 euro, redus cu 20.000 euro. Cea mai mare reducere aplicată modelelor de autoturisme din oferta eMAG este de 20.000 de euro faţă de preţul de listă.

În 2013, eMAG a lansat de Black Friday la vânzare, în premieră pentru comerţul online din România, 63 de autoturisme marca Dacia, Ford, Mitsubishi, Hyundai şi Mercedes-Benz în valoare totală de 1 milion de euro.

Tichetele de benzină au o valoare de 200 de lei, iar eMAG va avea, numai în oferta specială de Black Friday, 5.000 de tichete. Fiecare client poate cumpăra cel mult un tichet pe care îl adaugă în coş, ca şi în cazul oricărui alt produs, iar cu tichetele în format fizic vor putea alimenta cu benzină, motorină sau GPL în toate staţiile Rompetrol din ţară.

Dacă anul trecut am spart gheaţa în comerţul online românesc şi am lansat în premieră la vânzare autoturisme, în acest an vom demonstra, prin parteneriatul cu Rompetrol, că inclusiv carburanţii au potenţial să devină una dintre categoriile vedetă în comerţul online, şi să se regăsească  printre produsele pe care clienţii le pot pune în coş, alături de electronice, produse de îngrijire personală, articole sportive sau cărţi şi jucării. Iulian Stanciu, director general eMAG. 

Oferta eMAG de Black Friday

În ziua celor mai mari şi mai multe reduceri din an, eMAG va oferi reduceri în valoare de 75 de milioane de lei. Reduceri de până la 75% vor fi aplicate la 450.000 de produse incluse în cea mai diversificată gamă din istoria retailerului online: IT, telefoane mobile, foto, electrocasnice şi climatizare, produse de îngrijire personală şi cosmetice, cărţi, jucării, produse pentru casă şi grădină, auto, articole sportive

Numai pe 21 noiembrie, clienţii eMAG pot cumpăra centrale termice la 1499 de lei, aspiratoare la 69 de lei, pachet calculator Intel dual core cu Monitor şi imprimantă la 999 lei, laptop cu ecran de 15.6" şi procesor Intel Dual Core la 499 lei, tabletă de 7 inchi la 99 de lei, perie rotativă Rowenta la 139 lei, apă de toaletă CK unisex la 79 lei, jantă oţel Logan la 83 lei, hotă la 89 de lei.

Pentru pregătirea Black Friday 2014, eMAG a investit 5 milioane de lei în servere şi 2 milioane de lei în platforma online. În depozit, produsele din oferta Black Friday ocupă 10.000 de metri pătraţi, iar 240 de oameni vor lucra 24h din 24h pentru a pregăti comenzile. Pentru livrarea produselor, eMAG a încheiat parteneriate cu FAN Courier, Cargus, DPD şi TNT pentru un flux de livrare de 150 de camioane/zi, astfel încât livrările să fie finalizate în decurs de 6 zile.

Live feed de Black Friday 2014

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/black-friday-live-blog" target="_blank">View the story "Black Friday Live Blog" on Storify</a>]

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite