Cum te ajută relaxarea şi rugăciunea să previi bolile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii recomandă meditaţia sau rugăciunea timp de 10-20 de minute pe zi FOTO: Shutterstock
Specialiştii recomandă meditaţia sau rugăciunea timp de 10-20 de minute pe zi FOTO: Shutterstock

Avem în noi nişte „medicamente“ naturale extrem de eficiente pentru prevenirea bolilor, au descoperit oamenii de ştiinţă americani. Starea de relaxare indusă prin meditaţie sau prin rugăciune activează o serie de gene ale căror mecanisme sunt esenţiale pentru a ne menţine starea de sănătate.

Atunci când ne relaxăm cu adevărat, folosind tehnici de relaxare precum rugăciunea, respiraţia profundă sau yoga, în organism se declanşează un mecanism complex de prevenire şi combatere a bolilor, arată cea mai recentă investigaţie genetică pe această temăm publicată în PLOS One şi citată de healthland.times.com.

Mai exact, în timpul meditaţiei sau rugăciunii, genele care contracarează efectele nocive ale stresului (substanţele toxice care se eliberează în organism atunci când suntem stresaţi) se activează, în timp ce genele care ne fac induc o stare de alertă şi, în unele cazuri, de anxietate, devin inactive. Cu cât vom menţine o perioadă mai îndelungată relaxarea şi cu cât vom repeta mai des aceste tehnici, cu atât efectele asupra sănătăţii vor fi mai importante, susţin oamenii de ştiinţă americani de la Institutul Benson-Henry, din cadrul Spitalului Massachusetts.

Medicamente naturale înnăscute

„Avem în noi o capacitate înnăscută de a contracara efectele negative ale stresului. Studiul nostru genetic demonstrează ştiinţific această teorie: o serie de gene îşi modifică activitatea în momentele de relaxare sau de rugăciune“, a explicat medicul Herbert Benson, preşedintele de onoare al Institutului Benson-Henry şi profesor de medicină la Şcoala Medicală Harvard.

Studiul cercetătorilor americani a fost de lungă durată, cei 52 de subiecţi fiind monitorizaţi între patru şi 20 de ani. Jumătate dintre participanţi au folosit tehnici de relaxare în tot acest timp, iar cealaltă jumătate erau novici. După câteva şedinţe de relaxare fie prin rugăciune, fie prin concetrarea asupra unui singur cuvânt, evitându-se distracţiile, cercetătorii au prelevat sânge şi au analizat genele tuturor participanţilor şi au depistat 4 tipuri de modificări genetice:

1. Primul tip de modificare vizează mitocondriile, uzinele de energie ale celulelor, făcându-le mai stabile, mai eficiente. Acest lucru se traduce printr-o stare de spirit mai bună, un nivel sporit de energie şi un somn mai odihnitor.

2. De asemenea, sunt modificate şi genele responsabile cu producerea insulinei, astfel încât nivelul acestui hormon creşte. „Insulina facilitează folosirea glucozei de către mitocondrii, în vederea creşterii nivelului energetic“, spune medicul Mladen Golubic, directorul medical al Centrului pentru medicina stilului de viaţă din Cleveland.

3. Genele care controlează telomerele (segmentele din capetele cromozomilor, care dictează speranţa de viaţă a fiecăruia dintre noi) sunt şi ele influenţate de relaxare. „Cu cât telomerele devin mai scurte, cu atât procesul de îmbătrânire este mai activ. Dar prin relaxare, aceste capete ale cromozomilor devin mai stabile şi mai dificil de redus în dimensiuni“, explică medicul Benson. Iar persoanele mai experimentate prezintă o activitate cu 30% mai intensă a enzimelor care repară telomerele.

4. Şi genele care controlează nivelul inflamaţiilor din corp (una dintre principalele cauze ale mai multor boli) sunt inhibate prin rugăciune şi prin meditaţie. În cadrul studiului, persoanele cu hipertensiune, cu boli cardiovasculare şi cu cancer prezentau o activitate exagerată a acestor gene.

Benson şi colegii lui recomandă practicarea tehnicilor de relaxare zilnic, pentru 10-20 de minute.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite