Un nou tratament considerat revoluţionar ar putea fi o şansă în plus pentru diabetici. Studiu
0Un test clinic de referinţă, efectuat de Institutul George pentru Sănătate Globală din Sydney, Australia, arată că o substanţă medicamentoasă administrată în fiecare zi scade nivelul de glucoză. Diabetul este cauza principală a insuficienţei renale la nivel mondial.
Concepută pentru scăderea nivelurilor de glucoză, substanţa activă canagliflozină a fost testată în cadrul unui studiu clinic realizat pe un număr de peste 4.000 de persoane din 34 de ţări, potrivit Xinhua, citată de agerpres.ro.
Substanţa medicamentoasă a redus cu 33% riscul de insuficienţă renală, cu 30% pe cel de insuficienţă cardiacă şi a diminuat cu 20% posibilitatea de apariţie a unor evenimente cardiovasculare.
Autorul principal al cercetării, profesor Vlado Perkovic a subliniat urgenţa conceperii unui nou tratament pentru boala renală în contextul în care ratele diabetului au crescut vertiginios în toată lumea.
Risc extrem de ridicat de insuficienţă renală
„Diabetul este cauza principală a insuficienţei renale la nivel mondial, însă timp de aproape două decenii nu au apărut tratamente noi pentru protejarea funcţiei renale'“, a declarat specialistul.
„Acest rezultat obţinut în urma testului clinic reprezintă o reuşită medicală majoră deoarece persoanele cu diabet şi boală renală au un risc extrem de ridicat de insuficienţă renală, atac de cord, accident vascular cerebral şi deces“, a mai spus Perkovic.
Acum avem la dispoziţie o modalitate foarte eficientă pentru reducerea acestui risc prin administrarea zilnică a unei pastile, a adăugat cercetătorul.