Cum arată chiloţii regali ai Reginei Victoria, scoşi la licitaţie: „Nu se ivesc în fiecare zi asemenea şanse”

Cum arată chiloţii regali ai Reginei Victoria, scoşi la licitaţie: „Nu se ivesc în fiecare zi asemenea şanse”

FOTO Daily Mirror

Chiloţii Reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii, pătaţi şi îngălbeniţi de trecerea timpului, sunt scoşi la licitaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lenjeria intimă XXL a regalităţii, cu o circumferinţă a taliei de 107 cm, datează din 1880-1890. Cea mai recentă proprietară este o femeie care i-a cumpărat pentru zece lire sterline, de la un târg de Crăciun, drept cadou pentru tatăl ei. Acum, reprezentanţii casei de licitaţii Charles Ross Auctioneers, din Marea Britanie, în posesia în care se află „preţioşii‟ budigăi însemnaţi cu coroana regală, se aşteaptă ca aceştia să fie vânduţi cu cel puţin 650 de euro.
 
„Aşteptăm un foarte mare interes din partea publicului, mai ales din partea colecţionarilor. Există posibilitatea să îi trimitem şi peste hotare, în Australia, de exemplu, unde avem mulţi posibili clienţi. Nu se ivesc în fiecare zi asemenea şanse. De exemplu, în ultimii zece ani am descoperit doar două sau trei perechi. Se făcea un număr mare de chiloţi pentru regină, deci aceştia au fost purtaţi, cel mai probabil, o singură dată. ”, a declarat Peter Mason, acţionar al casei de licitaţii.
 
FOTO Daily Mirror
 
citeste totul despre: