Cum s-a sărbătorit în lume de Apocalipsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumea întreagă îşi „sărbătoreşte” sfârşitul FOTO Arhiva Adevărul
Lumea întreagă îşi „sărbătoreşte” sfârşitul FOTO Arhiva Adevărul

Chiar dacă mayaşii nu au prezis cu exactitate momentul în care lumea se va sfârşi, temerile că totul va dispărea de pe faţa pământului au stârnit, pe lângă o falsă panică, şi o nevoie de a sărbători evenimentul.

Apocalipsa a devenit pretex de petrecere în mai multe locuri din lume. Vestea a fost îmbrăţişată cu teamă, dar şi cu fascinaţie.

Mexic

Aproximativ 1000 de persoane, care s-au declarat ca fiind şamani, vizionari, cititori în stele şi în cristale sau yoghini s-au adunat în oraşul Merida, din peninsula Yucatan, la o distanţă de o oră şi jumătate de ruinele mayaşe de la Chichen Itza. Acestea nu sunt persoane care cred că lumea se va sfârşi vineri, ci, mai degrabă, oameni care doresc să celebreze împreună naşterea „Noii Ere” şi nu oricând, ci la ora locală 5 a.m., vineri, conform publicaţiei The Star.

Franţa

Potrivit unor zvonuri, un munte din Pirineii francezi este singurul loc de pe pământ, ferit de distrugere. Se pare că un OZN uriaş şi câţiva extratereştrii vor aştepta sub munte, pregătiţi să îi salveze pe cei care se vor afla în apropiere. Avem însă şi veşti proaste pentru cei care caută o cale de scăpare, către locul respectiv: jandarmii francezi, majoritatea călare, vor bloca accesul străinilor în zona vârfului Bugarach şi în satul învecinat, de doar 200 de locuitori.

Rusia

Pentru 1500 de dolari se va pune la dispoziţie o metodă de salvare, în caz că vine sfârşitul lumii, în fostul bunker subteran al dictatorului sovietic Josef Stalin, în centrul Moscovei. Există posibilitatea ca nimic rău să nu se întâmple, caz în care, cei care au plătit taxa impusă, vor primi înapoi 50%.
Locul subteran, aflat la 65 de metri adâncime, a fost gândit pentru refugiu, în situaţia unui atac nuclear. S-au vândut deja 1000 de bilete şi, din câte se pare, nu mai sunt locuri.

Mare Britanie

Sute de oamenii s-au reunit la Stonehenge, pentru o petrecere apocaliptică, în adevăratul sens al cuvântului. Petrecerea coincide cu solstiţiul de iarnă. Arthur Uther Pendragon, cel mai cunoscut druid al Marii Britanii, afirmă că a prevăzut apariţia unui grup mai mare de oameni, decât de obicei, la Stonehenge. Pendragon nu este de acord cu ideea sfârşitului de lume, ca de altfel nici ceilalţi amici druizi, pe care i-a consultat.
„Credem că este, de fapt, un nou început, nu un sfârşit. O nouă speranţă”, gândeşte britanicul.
Până una alta, petrecerile de sfârşit de lume se vor ţine lanţ în toată Londra, un examplu fiind un club care oferă o masă impresionată, cu de toate, într-o „arcă” modernă.

Serbia

Sârbii ne transmit să ignorăm ideea cu refugiul în Pirinei. Adevăratul loc spre care trebuie să plecăm, cât mai repede, inainte să ne prindă sfârşitul, este Muntele Rtanj, un vârf în formă de piramidă, din Serbia, care a început deja să atragă cultişti. Legenda locală relatează că muntele a înghiţit, în trecut, un vrăjitor diabolic, iar acesta va fi eliberat în ziua în care va veni sfârşitul lumii, într-o minge de foc. Interiorul muntelui se va deschide, devenind un loc în care oamenii se pot ascunde, în timp ce vrăjitorul cel rău va distruge restul pământului.
Între timp, o veche mină de cărbune a fost deschisă publicului. Oameni din întreaga lume s-au aşezat deja la coadă, aşteptând să se ascundă.

Turcia

Sirince, o mică localitate din Turcia, celebră pentru vinuri, este considerată ca al doilea loc, după Bugarach, în care ne putem refugia în faţa sfârşitului. Dar joi, la faţa locului, au fost prezenţi mai mulţi jurnalişti şi ofiţeri de securitate decât persoane care fug din calea Apocalipsei, bineînţeles, spre dezamăgirea restaurantelor locale şi a vânzătorilor ambulanţi de suveniruri.
Totuşi, localnicii fac propagandă zonei, spunând că acesta are o „aură pozitivă”, pentru că Fecioara Maria şi-ar fi trăit acolo ultimele zile de viaţă pământească. Producătorii de vinuri au scos câteva ediţii limitate de produse, în cinstea evenimentului.

Italia

Sudul Italiei pregăteşte o petrecere-monstru, vineri, dotată cu baloane cu aer cald şi muzică, în piaţa principală a comunei Cisternino.
„Nimeni nu va vrea să doarmă, pentru că vom aştepta cu toţii sfârşitul lumii” a declarat Donato Baccaro, primarul localităţii, pentru ziarul La Stampa.
Turiştii au început să asalteze hotelurile locului.

Statele Unite

Pentru unii, Apocalipsa va fi, cu siguranţă, un pretext de amuzament. Giorgio A. Tsoukalos, producător şi gazdă a emisiunii „Ancient Aliens”, de pe History Channel, va organiza o petrecere în New Orleans, în mijlocul căreia va ateriza, el însuşi, cu o navă spaţială.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite