S-a făcut pace. Chiajna s-a impus la Iaşi, Şumudică l-a învins pe Chirilă. Declaraţii spumoase după meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Chirilă şi Marius Şumudică, cei mai mari rivali din acest campionat, din prisma declaraţiilor ironice pe care şi le-au aruncat în ultima perioadă, s-au întâlnit vineri seară, în partida dintre CSMS Iaşi şi Concordia Chiajna. În Copou s-a impus cu 2-1 echipa lui Şumudică, Concordia, iar la începutul partidei cei doi antrenori au arătat că se pot respecta reciproc.

Între Şumudică şi Chirilă s-a iscat un veritabil război al declaraţiilor, în ultima perioadă, după ce primul l-a înlocuit pe cel de-al doilea pe banca echipei din Chiajna

Între timp, Chirilă a ajuns la CSMS Iaşi, iar vineri, în primul meci al etapei a noua, cele două echipe au avut meci direct. 

Înaintea partidei din Copou, cei doi tehnicieni s-au salutat, semn că pot trece peste problemele din ultima perioadă, Şumudică fiind cel care s-a dus spre banca tehnică a gazdelor pentru a-i strânge mâna omologului său. 

A fost o partidă decisă practic în prima repriză, când s-au înscris toate cele trei goluri şi în care s-a irosit şi un  penalty. 

CSMS Iaşi a început mai bine, şi la două minute după bara lui Ţigănaşu (17), Creţu a punctat cu  o lovitură de cap din cinci metri. Concordia a întors însă scorul şi soarta partidei în doar 10 minute, după reuşitele lui Pena (26), după o gravă eroare a lui Grahovac, care în loc să respingă şutul din întoarcere al atacantului oaspeţilor şi-a trimis balonul în poartă, şi Wellington (36), după o pasă a aceluiaşi Pena. 

Gazdele puteau egala în minutul 41, când Creţu, autorul primului gol, a executat prost un penalty, peste transversală. S-a încheiat 2-1 pentru Concordia, iar CSMS Iaşi rămâne fără victorie, pe ultimul loc, cu 4 puncte, în timp ce ilfovenii au strâns opt, în nouă etape.  

Şumudică: „Dumnezeu a făcut dreptate!

 / Chirilă: „O gafă monumentală şi un penalty bătut ca-n curtea şcolii

„Nu a fost nicio revanşă. Dumnezeu a făcut dreptate, Justiţie Divină mereu. Nu am ce să îi demonstrez domnului Chirilă, am ce să îmi demonstrez mie. Dacă domnul Chirilă are ceva să îmi demonstreze mie, este treaba lui. Nu vă mai folosiţi de Şumudică, cel dinainte, care făcea show-uri. Au ajuns şi copiii mei să fie luaţi peste picior la şcoală. Ar trebui să îmi iau glicemia după această victorie, a fost foarte dulce, stropită cu multă miere. Moldova îmi poartă noroc. Mie îmi plac papanaşii, am mâncat aseară o porţie de papanaşi aici“, a declarat, la finalul partidei Marius Şumudică, antrenorul Chiajnei, la LOOK TV..

De partea cealaltă, Ionuţ Chirilă nu a luat din meritele Concordiei, dar i-a criticat pe portarul Grahovoca şi pe Creţu, doi jucători ai Iaşiului care au avut şi ei un cuvânt greu de spus la scorul final. Portarul a încasat un gol comic, iar jucătorul, deşi a deschis scorul., a irosit apoi un penalty. 

„Este o victorie pe deplin meritată a Concordiei. Au avut jucători mai experimentaţi, noi puteam răspunde prin forţa grupului. Am avut trei jucători importanţi care nu au putut juca, nu prea am avut cu cine intra în teren. Am avut şi ghinion, ne-am băgat mingea în poartă, Grahovac a făcut o gafă monumentală, iar Creţu a bătut inadmisibil acel penalty. M-a deranjat cum a executat, a bătut acel penalty ca în curtea şcolii, l-am certat. Olah e căpitanul echipei, el trebuia să execute“, a spus Chirilă, la LookTV.

Vezi şi 

VIDEO Avem un campionat de râsul lumii. Prima etapă: o ieşire golănească live la TV, plus un haos regulamentar

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite