Românul Mihai Nistor, ultimul care l-a învins pe adversarul legendarului Klicico: „L-aş bate din nou pe Anthony Joshua“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Nistor
Mihai Nistor

Anthony Joshua şi Vladimir Kliciko se vor lupta în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru unificarea centurilor IBF şi WBA la categoria grea,  într-unul dintre cele mai mari evenimente din istoria boxului britanic, care va avea loc pe stadionul „Wembley“. Ultimul pugilist care l-a învins pe Joshua, în 2011, a fost Mihai Nistor, care a avut însă un traseu complet diferit.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopţii, britanicul Anthony Joshua (28 de ani)  va lupta cu ucraineanul Vladimir Kliciko (41 de ani), pentru unficarea centurilor IBF şi WBA la categoria grea, într-o gală cu burse de multe milioane de lire sterline.

Anthony Joshua, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din 2012, are un palmares perfect de profesionist, 18 victorii din tot atâtea partide, toate prin KO. De partea cealaltă, legendarul Vladimir Kliciko, care şi-a început cariera la profesionişti acum 21 de ani, are 68 de partide disputate, dintre care a câştigat nu mai puţin de 64 (53 prin KO). În aceeaşi gală va lupta şi românul Viorel Simion (36 de ani), deţinătorul centurii IBF Intercontinental la categoria pană. „Bombardierul“ îl va întâlni pe britanicul Scott Quigg (29 de ani). 

Ultimul pugilist care a reuşit să-l învingă pe Anthony Joshua a fost românul Mihai Nistor (27 de ani), motiv pentru care BBC i-a dedicat un amplu reportaj. Nistor l-a învins prin KO în repriza a treia pe Joshua, în turul al treilea al Campionatelor Europene din Turcia. De atunci, carierele lor au avut trasee total diferite. Britanicul a câştigat anul următor titlul olimpic, apoi a trecut la profesionism, devenind campion IBF.  În timp ce Joshua câştigă milioane, Nistor supravieţuieşte în apartamentul său din Bucureşti, este încă amator, cu un venit modest, de 1.500 de dolari pe lună, a relatat BBC. De ce respinge el bogăţia din box? „Nu fac acest sport pentru bani. Îl fac din plăcere, pentru că nu câşigi dacă eşti motivat de bani“, explică românul. Nistor şi-a amintit cu plăcere de ziua în care l-a învins pe Joshua. „A fost o zi specială. Antrenorul mi-a spus: <Nu-ţi face griji, Joshua e mare, dar va cădea repede dacă-l loveşti corect>, Nu ştiam cine este sau ce o să ajungă... Era un boxer bun, se mişca tot timpul şi avea o lovitură puternică de pumn. L-am bătut în 2011 şi în 2012 a fost campion olimpic“, a spus Nistor, râzând.

„Nicolae Linca este eroul meu“

Mihai Nistor a cucerit medalia de bronz în Turcia, dar a ratat apoi calificarea la Jocurile Olimpice din 2012. La Rio, el a fost eliminat în turul al doilea. „Nu ştiu la ce s-au uitat arbitri. Am pierdut prima rundă din cauza emoţiilor, dar a doua şi a treia le-am câştigat clar“, a declarat singurul pugilist român participant la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice.  Nistor a început boxul la 16 ani şi mulţi cosiderau că este prea târziu pentru a realiza ceva important în acest sport. Totuşi, la trei luni după ce şi-a legat mănuşile pentru prima dată, el a câştigat titlul naţional la categoria grea. „Nu sunt prea talentat, dar îmi place lupta şi îmi place să muncesc...Muncă grea, muncă grea, muncă grea. Dacă nu ai mult talent şi munceşti din greu o să învingi talentul de fiecare dată“, a spus cel supranumit „Tyson de România“.

„Sunt ca Tyson pentru că am putere şi mobilitate“, a explicat el. Mihai Nistor îşi amână trecerea la profesionism deoarece doreşte să devină campion olimpic: „România are doar un boxer campion olimpic, Nicolae Linca, la Melbourne, în 1956. Este eroul meu. Îmi amân trecerea la profesionism deoarece vreau să câştig medalia de aur la Tokyo“.  Totuşi, Nistor crede că l-ar putea învinge din nou pe Joshua dacă s-ar întâlni. „Văd multe imperfecţiuni la Joshua... Se lasă prea descoperit. L-aş studia o lună şi aş pune la punct tactica împreună cu antrenorul meu“, a afirmat Nistor.

Românul Cojanu va lupta pentru titlul mondial WBO la categoria grea

Pugilistul Răzvan Cojanu (30 de ani) a primit şansa de a lupta pentru titlul mondial WBO la categoria grea, pe 6 mai, cu deţinătorul centurii cu diamante, neozeelandezul Joseph Parker (25 de ani), după ce britanicul Hughie Fury (23 de ani) s-a accidentat şi a fost nevoit să renunţe. Cojanu are în palmares 16 victorii (12 KO) şi 2 înfrângeri la profesionişti, iar în decembrie a câştigat titlul WBO China Zone, după în faţa chinezului Zhi Yu Wu. „E ca o glumă bună pentru mine, dar îmi place foarte tare. Nu mă aşteptam să se întâmple aşa. Sunt bucuros şi vreau să-i mulţumesc lui Hughie Fury că s-a retras, pentru că acum am şansa mea. Nu fiţi supăraţi că Fury s-a retras. Veţi avea parte de un meci mai bun “, a zis Cojanu. 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite