Petrolul i-a provocat lui Pustai primul eşec pe banca lui ASA Târgu Mureş. Ploieştenii, invincibili de şapte etape

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul a câştigat cu 2-0 penultimul meci din etapa a 15-a disputat pe teren propriu cu ASA Târgu Mureş. Eşecul a fost primul suferit de mureşeni de când sunt pregătiţi de Cristian Pustai.

Gazdele au deschis scorul în meciul cu ASA Târgu Mureş în minutul 16, când Juan Albin a fructificat o pasă cu călcâiul a lui Tamuz. După alte 5 minute, Geraldo Alves a marcat cu capul pentru 2-0, profitând de o ieşire hazardată a portarului Stâncioiu.

Oaspeţii au terminat jocul cu un om mai puţin, după ce Bejan a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene în minutul 89.

S-a terminat 2-0 pentru Petrolul, victorie care le aduce prahovenilor încă trei puncte în lupta pentru locurile fruntaşe din Liga 1. Elevii lui Mulţescu au bifat a şaptea etapă fără înfrângere în campionat, precedentul insucces fiind cel cu Steaua, 2-3 la Ploieşti, pe 21 septembrie. 

De partea cealaltă, eşecul lui ASA este primul pentru Cristi Pustai de când a preluat formaţia mureşeană. În ciuda înfrângerii, ASA se menţine în partea superioară a clasamentului, pe locul 5.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite