Conducerea PSG cere suspendarea pe viaţă a unui fotbalist de la Bastia, după o ieşire agresivă în afara terenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSG a învins Bastia FOTO Reuters
PSG a învins Bastia FOTO Reuters

După ce atacantul echipei Bastia, Brandão, l-a lovit pe jucătorul Thiago Motta, legitimat la Paris Saint-Germain, conducerea clubului din urmă a cerut suspendarea pe viaţă pentru fotbalistul agresiv. PSG a învins Bastia cu scorul de 2-0, într-un meci disputat sâmbătă, pe teren propriu. Cele două reuşite au purtat semnăturile lui Lucas Moura (26') şi Edinson Cavani (57').

Camerele de filmat plasate pe holurile care trebuie străbătute pentru a ajunge în vestiare au arătat cum Brandão îl aşteaptă pe Thiago Motta, pentru a-l lovi cu capul în faţă, victima alegându-se cu nasul plin de sânge. În acest context, preşedintele clubului parizian, Nasser Al-Khelaifi a cerut suspendare pe viaţă pentru Brandão, subliniind că gestul său este foarte grav, afectând imaginea fotbalului. 

Claude Makélélé, antrenorul Bastiei, a afirmat că, în cazul în care jucătorul de culoare a fost cel care a pornit disputa, va lua măsuri împotriva acestuia. De cealaltă parte, tehnicianul lui PSG, Laurent Blanc, a declarat că nu cunoaşte detalii despre incident: „ Ştiu că a fost ceva agitaţie la vestiare, dar cu toate camerele de acolo vom afla cu exactitate ce s-a petrecut. În teren, Van der Wiel a fost înlocuit de Serge Aurier, deoarece a fost faultat de «prietenul nostru» Brandão“. Potrivit presei franceze, în cazul în care Comisia de Disciplină va interveni, fotbalistul Bastiei riscă doi ani de suspendare.

VIDEO Bătaie în Franţa: Brandao, de la Bastia, i-a spart nasul lui Thiago Motta, de la PSG, la finalul partidei

Atenţie, Astra! Lyon a avut parte de un debut perfect de sezon în Ligue 1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite