Astra - Petrolul 0-0: „Marele“ Oleg Protasov are zero victorii. De când n-au mai câştigat giurgiuvenii
0Etapa numărul 12 s-a încheiat cu o remiză albă, care avantajează Steaua şi CFR, primele două clasate care, la rândul lor, n-au reuşit să învingă în această rundă.
Dacă remiza de la Giurgiu a apropiat Petrolul (24) la patru puncte de Steaua (28), în schimb, Astra pare că a depus deja armele în lupta pentru locul 1. Nici aducerea lui Protasov, un antrenor slab, dar, paradoxal, cu o imagine de salvator în România, n-a revigorat echipa.
Giurgiuvenii au două remize şi un eşec cu tehnicianul ucrainean pe bancă, n-au mai câştigat un meci de la 21 septembrie, şi acum se află pe locul 6 în campionat cu 21 de puncte. Mai mult, apele par a fi destul de tensionate la club. Preşedintele Dinu Gheorghe nu l-a dorit pe Protasov, instalat la cererea expresă a patronului Ioan Niculae. Drept urmare, în partida cu Petrolul, Dinu Gheorghe a preferat să urmărească meciul din tribune, de lângă fostul antrenor al echipei, Daniel Isăilă.