Astra - Dinamo 6-1: o catastrofă, cadou de ziua lui Dănciulescu. Ce ne spune istoria despre rezultatul de la Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de meci, „câinii“ l-au serbat pe antrenorul lor care a împlinit 38 de ani. Cu această ocazie, jucătorii le-au transmis un mesaj celor din conducere: „Îl vrem pe Danicu pe bancă în continuare“. Ce a ieşit pe teren însă, cu siguranţă, va grăbi sosirea unui alt tehnician în „Ştefan cel Mare“.

Dinamo a fost călcată în picioare, la Giurgiu, acolo unde, practic, meciul a fost rezolvat încă de la pauză. Alibec (16), Seto (19), De Amorim (29) şi Oros (36) au dezintegrat trupa condusă de pe bancă de Ionel Dănciulescu, omul care a avut, probabil, parte de cea mai urâtă aniversară din viaţa sa. Cel care, potrivit spuselor sale, „coordonează activitatea la Dinamo“, n-a reuşit să oprească „hemoragia“ nici după pauză.

Alibec a făcut dubla (69), Ben Youssef a înscris din penalty (74), iar golul lui Bilinski (70) a fost, teoretic, cel de onoare, însă la o înfrângere cu 1-6 nu prea se poate vorbi de aşa ceva. Cea mai categorică victorie a lui Protasov la Astra a oprit o serie de trei partide fără succes în Liga I şi a ridicat echipa pe locul 4 cu 30 de puncte. Giurgiuvenii sunt la două puncte de locul 3, ultimul care duce în Liga Europa, şi la zece puncte de liderul Steaua.

Dinamo ocupă poziţia a 8-a cu 26 de puncte şi, după ce s-a întâmplat la Giurgiu, conducerea va grăbi aducerea lui Mircea Rednic, antrenor care poate pregăti echipa pentru retur.

Statisticienii, îngroziţi

Rezultat catastrofal înregistrat de roş-albi în meciul cu Astra i-a pus pe statisticieni la treabă. Ultima dată când Dinamo a încasat şase goluri a fost la 23 martie 1958, atunci când a cedat în faţa celor de la Ştiinţa Timişoara, scor 2-6. „Câinii“ au mai pierdut la scor de atunci, cele mai grele înfrângeri fiind următoarele:

9 ianuarie 1968: „U“ Cluj - Dinamo 5-0
31 mai 1986: Dinamo - Sportul 0-5
4 aprilie 1998: Steaua - Dinamo 5-0

CITEŞTE ŞI:

*Dănciulescu, dărămat după „una dintre cele mai mari umilinţe“ pe care le-a trăit: cum a explicat eşecul istoric cu Astra

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite